22 Noiembrie 2024, 15:24
Unul dintre martorii accidentului lui Dan Condrea a fost adus cu mandat la audieri la Parchetul General, miercuri, pentru că nu s-a prezentat la ora stabilită de procurori, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.
Potrivit surselor judiciare, este vorba despre femeia care se afla la volanul maşinii pe care Dan Condrea a depăşit-o cu puţin timp înainte de accident.
Femeia a fost citată pentru a fi audiată de procurori, miercuri, la ora 14.00 iar pentru că a întârziat, aceasta a fost adusă cu mandat de aducere la Parchetul General.