Unul dintre patronii restaurantului Amster`s, Cristian Grigorescu, s-a ales cu o pagubă de 4.000 de lei, după ce autoturismul său marca Opel GT a fost spart. Potrivit anchetatorilor, marţi după-amiază, poliţiştii din staţiunea Mamaia au oprit pe stradă un bărbat, pentru verificări. În urma controlului corporal, poliţiştii au găsit asupra sa un paşaport, carduri bancare şi de cumpărături, precum şi mai multe chei. Oamenii legii au aflat că suspectul se numeşte Gelu Busuioc, are 33 de ani, şi este din Braşov, iar documentele găsite asupra sa erau pe alt nume. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, pe parcursul nopţii, Gelu Busuioc a forţat sistemul de decapotare al unui autoturism marca Opel GT, ce se afla parcat în staţiunea Mamaia, şi a pătruns în maşină, de unde a furat actele, după care a deschis portiera şi a coborât. Oamenii legii au reuşit să-l contacteze pe proprietarul autoturismului, Cristian Grigorescu, care nu aflase că maşina sa a fost spartă. Păgubitul le-a declarat anchetatorilor că paguba este foarte mare, însă este mulţumit că a reuşit măcar să recupereze cardurile şi paşaportul pe care le avea în autoturism. Din valoarea prejudiciului de 4.500 de lei, poliţiştii au recuperat 500 de lei, restul reprezentând distrugerea sistemului de decapotare al autoturismului. Pe numele lui Gelu Busuioc s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat şi este cercetat în stare de libertate.