Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, ca unul dintre procesele intentate de Sorin Ovidiu Vântu preşedintelui Traian Băsescu, pentru “afirmaţii denigratoare”, să se judece în continuare la Tribunalul Bucureşti, respingând, astfel, cererea de strămutare formulată de Vântu. Decizia instanţei supreme este definitivă. Amintim că Ovidiu Vântu a deschis anul trecut, la Tribunalul Bucureşti, două acţiuni împotriva lui Băsescu şi cere obligarea preşedintelui la plata a două milioane de euro, în cele două procese, ca daune morale pentru prejudiciul creat prin “afirmaţiile denigratoare” făcute la adresa sa. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca cea de-a doua cerere de strămutare în data de 22 februarie, urmând ca procesele să fie reluate tot la Tribunalul Bucureşti, în cazul în care cererile de strămutare vor fi respinse, sau la altă instanţă, dacă cererile vor fi admise.