Update 7! Președintele ales al CJC, Nicușor Constantinescu, se află în fața magistraților constănțeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Update 7! Președintele ales al CJC, Nicușor Constantinescu, se află în fața magistraților constănțeni

Eveniment 07 Noiembrie 2014 / 15:12 399 accesări

UPDATE 7 - În urmă cu puțin timp, la Tribunalul Constanța a luat sfârșit ședința în urma căreia magistrații constănțeni trebui să decidă dacă urmează exemplul colegilor lor de la Tribunalul București, și dacă vor confirma mandatul de arestare emis pe numele lui Nicușor Constantinescu. Decizia instanței va fi comunicată în jurul orei 18:00. Vom reveni cu detalii.

UPDATE 6 - „În urma intervenției chirurgicale, prostata, glandele, nodulii mi-au fost extirpate. A urmat o perioadă grea. Am acuzat dureri foarte mari, am fost internat de patru ori în perioadă următoare. Temperatură, stări de vomă și am aflat că am contactat E.coli. Aveam câte 50 de ml de infecție. Medicii de la Johns Hopkins au zis că nu mai au ce-mi face. Atunci am decis că plec la New York, unde am căutat medici de origine română pentru a le explica exact ce mă doare. Am mers la clinica North Short Cancer Institute New York. Așa a ajuns la medicul Doru Paul, constănțean, prof. asistent și cercetător. Acolo am aflat că am avut o fistulă provocată de unul din brațele robotului. Aveam o nouă infecție (...). După analize imagistice, doctorul a constatat că aveam un abces de mărimea unei mingi de handbal pe care cred că îl aveam de la început. Mi-a propus un tratament medicamentos cu antibiotice și mi-a zis că există riscul unei intervenții chirurgicale. Încă o am deasupra stomacului. (...)”. Nicușor Constantinescu a vorbit și despre episodul scandalului în care a fost filmat la o terasă din New York. „ Am luat masa cu Pavlovici. Aceasta este persoana care se vede în filmuleț, care oricum nu putea fi folosit ca probă. Am identificat care sunt cei doi care m-au filmat. Doi țigani din Piața Chiliei, pe care i-am dat în judecată. Statele Unite nu permit filmarea unor oameni pe stradă. În aceeași zi, am plecat de la terasa unde am mâncat la spitalul North Short. Am fost internat de urgență și am fost supus unei intervenții chirurgicale care să determine natura abcesului fie chirurgical, fie prin dren. O zi mai târziu, am început tratament ambulatoriu zilnic, atât la clinic, dar și la clinica doctorului Cocioba, din Manhattan și Queens, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică. De aceea, doctorii nu mi-au permis deplasarea cu avionul în România. Sistemul e drastic, de aceea suspiciunea că documentele ar fi contrafăcute este hilară. De aceea, cererea de extradare a fost respinsă la sfârșitul lui octombrie. Am angajat un avocat de origine română, pe Ilona Vale, care să mă reprezinte în relația cu autoritățile americane și apoi cu spitalul Johns Hopkins. (...) Am comunicat ambasadei, atât adresa unde pot fi găsit, cât și celelalte date de contact”, a spus președintele CJC. „Este greu să stai atâta vreme departe de familie, prieteni și toată echipa și să vezi că acasă se răstoarnă norii.” Întrebat cum a decis să se întoarcă în România, Nicușor Constantinescu a răspuns: „În octombrie am făcut analize, am comparat dimensiunea abcesului, care a scăzut de la dimensiunea unei mingi de handbal la cea a unei mingi de ping-pong. Atunci am hotărât să mă întorc în România de bună voie. Prezența mea aici dovedește faptul că nu am vrut să mă sustrag justiției. Statele Unite mi-au prelungit viza până pe 15 aprilie 2015. Pe 24 octombrie am plecat spre România via Istanbul, în pofida sfatului medicilor, pentru că îmi diminuez șansele cu 15% de a nu reveni cancerul. La clinica Neolife (n.r. din Istanbul) am ajuns, din nou, la recomandarea doctorului Doru Paul. Dacă fac radioterapie adjuvantă, șansele pentru recuperare și de a nu reveni cancerul cred de la 65 la 80 la sută. În Istanbul am fost la Poliția aeroportului. Apoi am comunicat toate datele. Pe 4 noiembrie am fost sunat și am mers pe 5 la sediul autorității judiciare. Aș fi putut face opoziție, dar le-am spus că eu vreau să plec în România. Am mers la aeroport fără să fiu însoțit de nimeni. La București am fost luat de Poliție și dus la Tribunal. (...) Nu am stat deloc în custodia autorităților americane sau poate ne poate explica procurorul ce înseamnă asta.” Nicușor Constantinescu a mai precizat că nu a fost montat asupra sa, în timpul șederii în Statele Unite, niciun dispozitiv de urmărire, așa cum s-a insinuat. El a mai spus că nu s-a pus niciodată nici problema încarcerării sale într-un penitenciar de peste Ocean, așa cum a lăsat să se înțeleagă procurorul de caz. Avocatul Marius Mocanu a insistat ca în ședință să se discute despre tratamentul riguros de care clientul său are nevoie. Constantinescu a mai spus în fața instanței „Trec prin momente grele. Aș vrea să continui radioterapia. (...) Nu sunt un laș, nu am fugit niciodată de justiție. Mă supun și sunt vânat până când voi ajunge în groapă. Nu am văzut Constanța și nu mi-am văzut nici familia de șapte luni”, a spus Constantinescu, vizibil emoționat.

UPDATE 5 - „Începerea tratamentului hormonal de la spitalul Johns Hopkins a necesitat o perioadă de 60 de zile de la efectuarea vaccinului pentru ca apoi să mergem în Statele Unite pentru operația de cancer de prostată. Pe 20 martie, la 6 dimineața ne-am trezit în casa cu mascații... arme... percheziții. A fost un asalt asupra casei mele. Copilul meu a fost percheziționat și trimis dezbrăcat la școală”, a mărturisit Constantinescu, care a mai adăugat că micuțul a rămas traumatizat de intervenția în forță a oamenilor legii. „Atunci când vede poliție fuge și se ascunde. Mi s-a spus că se caută arme care fuseseră ridicate. (...) Procurorul Ana Dana mi-a spus chiar că este o mare victoire. Chiar am întrebat de ce nu bea o șampanie. După 24 de ore am fost repus în libertate pentru lipsa de probe de Curtea de Apel București. Dacă Tribunalul București și Curtea (n.r. Curtea de Apel București) au spus că nu sunt probe și că nu sunt pericol social, de ce s-a ajuns aici? Eu nu sunt pericol social. Fac programe pentru tot județul din funcția de președinte. Cum pot fi considerat eu pericol social? Am ratat, din cauza reținerii, un nou control medical în Statele Unite. Am fost reexpertizat la Institutul Mina Minovici. Mi s-a confirmat patologia urologică gravă și necesitatea de a mă trata în Statele Unite”. Constantinescu a specificat că, aceasta din urmă a fost o intervenție chirurgicală de urgență. „Am plecat cu permisiunea procurorului Ana Dana, de la București, în Statele Unite, eu neputând să înțeleg cum să te gândești că boala se tratează în termenii unei ordonanțe. Am ajuns pe 8 aprilie la John Hopkins și am decis să mă opereze robotic. M-a consultat medicul Mohamad Alaf, am fost operat pe 18 aprilie. ”

UPDATE 4 - Nicușor Constantinescu le-a povestit, astăzi magistraților constănțeni cum și când a aflat că suferă de cancer de prostată și cum a luat decizia de a pleca în Statele Unite din simpla dorință de a-și maximiza speranța de viață. „În noiembrie 2013 am aflat că analiza PSA care în loc să fie 3 era 14, lucru care indica suspiciunea de cancer de prostată. Am primit un tratament medicamentos și analiza RAAS la fel. Când am aflat de cancer, pe numele meu nu există nicio citație în dosar. La prima citare l-am trimis pe avocat solicitând termen de amânare rezonabil din cauza bolii. Avocatul a spus că procurorul este de acord până când se rezolvă problema de sănătate. În această perioadă am refăcut analizele la București, inclusiv pe cele de prostată - excrescență a prostatei. Am hotărât să mergem la una dintre cele mai bune clinici din Europa pentru biopsie. Cu soția am plecat la Hanovra, unde am efectuat biopsia și, din discuțiile cu specialiștii germani pentru cancer de prostată, am înțeles că depinde mult în ce stadiu este (n.r. boala). Fiind vorba de sărbătorile de iarnă, mi s-a zis că rezultatele vor veni în prima decadă a lunii ianuarie și pe 7 am aflat că am cancer de prostată de gradul 9 pe scara Glisom. Această fază este una terminală și cu pericol de extindere în organism. M-am informat și am aflat că în Statele Unite există echipamente medicale care nu se găsesc în Europa, fapt pentru care la citația de 12 sau 13 ianuarie s-a prezentat avocatul cu delegație l-a informat pe procurorul Bodean și pe procurorul șef că sunt programat a doua zi la ambasada SUA din București pentru viza medicală. Mi s-a spus că le vom primi și am revenit pe 15 în așteptarea vizei pentru a putea pleca cât mai repede. Pe 15 ianuarie, procurorul Bodean a făcut un referat că nu am plătit un telefon și că vreau să fug în Statele Unite”, a mărturist Constantinescu. Pe 15 ianuarie, în fața platoului (n.r. de la Consiliul Județean) a avut acea acțiune regizată, descinderea la care au participat peste 60 de persoane. „Întrebarea este de ce a fost nevoie să mi se aducă la cunoștință mandatul de aducere din moment ce procurorul era acolo. Așadar viza a fost anulată. Apoi am fost din nou la ambasadă și am obținut o nouă viză medicală cu veniri și plecări multiple”, a mai spus Constantinescu. „La sfârșitul lui ianuarie am plecat cu aprobarea procurorului de caz. Am cerut permisiunea să merg din nou în Turcia, după ce am venit din Statele Unite. Mi s-a spus că șansele de a reveni cancerul în acel stadiu sunt de 90%. S-a luat decizia de extirpare a gladelor seminale, a prostatei. Am fost la Istanbul fără a lipsi niciodată de la controlul judiciar”, mărturisește șeful ales al CJC.

UPDATE 3 - În fața magistraților constănțeni, Nicușor Constantinescu a explicat, cu documente, ce a făcut în perioada în care s-a aflat la tratament oncologic în Statele Unite ale Americii. Constantinescu a declarat în fața instanței că medicii americani i-au propus un tratament experimental care contribuie la încetinirea dezvoltării celulelor canceroase. Concret, este vorba de un vaccin cu testosteron, disponibil exclusiv în Statele Unite. Nicușor Constantinescu a mai precizat că a făcut până acum două dintre cele patru astfel de infecții de care are nevoie și care nu se pot comanda în afara SUA.

UPDATE 2 - Președintele ales al CJC, Nicușor Constantinescu, se află, la această oră în fața completului de judecată de la Tribunalul Constanța. În sala de ședință se află soția șefului CJC, Codruța Constantinescu, fiica sa, Smaranda Constantinescu, dar și primarul Radu Mazăre, viceprimarul Decebal Făgădău și senatorul Alexandru Mazăre. Nicușor Constantinescu a refuzat să semneze unele documente și susține, cu acte aduse din Statele Unite, că nu s-a ascuns nicio clipă de justiția română.

UPDATE 1 - Președintele ales al CJC, Nicușor Constantinescu, a ajuns în urmă cu puțin timp, la sediul Tribunalului Constanța, unde în minutele următoare urmează să fie prezentat judecătorilor care să îi confirme sau să-i infirme mandatul de arestare preventivă. Vom reveni cu detalii.

Președintele ales al CJC, Nicușor Constantinescu, este așteptat să ajungă din moment în moment la Tribunalul Constanța. Judecătoarea care a emis mandatul de arestare preventivă pe numele lui Constantinescu este și cea care astăzi analizează confirmarea sau infirmarea acestui mandat. Este vorba despre arestarea preventivă a șefului ales al CJC în dosarul în care este acuzat că nu a plătit o factură de 3.000 de lei a Centrului Militar Zonal. Mandatul de la Constanța a fost emis în pofida faptului că pe numele lui Nicușor Constantinescu nu figura nicio măsură restrictivă. Ieri, magistrații Tribunalului București au confirmat mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele președintelui ales al CJC, în dosarul în care este acuzat că nu a permis controlul Curții de Conturi la RAJDP. Mandatul de arestare preventivă emis pe numele președintelui ales al CJC a fost pus în aplicare aseară, după ce Constantinescu a revenit pe propria răspundere în țară, pentru a demonta acuzații DNA referitoare la așa-zisa sa fugă din fața justiției.



12