23 Noiembrie 2024, 11:00
Două echipaje de pompieri, cu două autospeciale cu apă și spumă de la detașamentul Palas au intervenit astăzi pentru a stinge un incendiu care a cuprins o casă de pe strada Mihail Kogălniceanu din Valu lui Traian. Din câte se pare, focul a pornit de la centrala termică a imobilului. Reprezentanții ISU „Dobrogea” spun că militarii au reușit să lichideze incendiul, însă flăcările au mistuit o parte semnificativă din acoperișul casei. Din fericire însă nicio persoană nu a fost rănită în urma incendiului.