UPDATE: LOVITURĂ în inima Americii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

UPDATE: LOVITURĂ în inima Americii

Externe 01 Ianuarie 2006 / 00:00 1224 accesări

Un soldat american ce suferea de "probleme mentale" a ucis trei militari şi a rănit alţi 16 înainte de a se sinucide cu un pistol, ieri, în baza americană Fort Hood din Texas, în sudul Statelor Unite. Acest soldat a participat la patru misiuni în Irak, în 2011, şi a suferit de "probleme psihologice", în special de depresie, pentru care a fost tratat, a precizat generalul, adăugând că nu deţine "niciun indiciu" care să sugereze comiterea unui eventual act terorist. Şaisprezece persoane au fost rănite. Cel puţin patru dintre ele, tratate la Scott and White Memorial Hospital, sunt în stare "critică", potrivit medicilor. Toate victimele sunt militari.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 16.00 (joi, 02.00 ora României), în două zone distincte, cele alocate unei brigăzi medicale şi unui batalion de transport al imensei baze militare. El a durat "între 10 şi 15 minute", a precizat generalul Milley. Bărbatul a intrat într-o clădire, a deschis focul, după care a urcat la bordul unui vehicul şi a tras din nou cu un pistol automat Smith & Wesson de calibru .45, cumpărat recent dintr-un magazin din vecinătate. El a ieşit apoi din vehicul, a intrat în clădire şi a tras din nou, a detaliat generalul. Forţele de ordine au intervenit "foarte rapid" şi poliţia militară l-a încercuit pe suspect, care a întors arma împotriva sa. Soldatul, a cărui armă a fost introdusă ilegal în bază, "este căsătorit şi are o familie", dar numele lui nu a fost precizat. El a fost transfertat la Fort Hood în februarie.

Baza militară Fort Hood, cea mai mare din Statele Unite, a rămas încercuită timp de mai multe ore, înainte ca măsurile de securitate să fie ridicate în cursul serii.

"Evident (acest eveniment) redeschide rănile a ceea ce s-a întâmplat la Fort Hood în urmă cu cinci ani", a declarat preşedintele Barack Obama din Chicago (Illinois, nord).

La 5 noiembrie 2009, maiorul Nidal Hasan a deschis focul într-un cabinet medical al bazei, provocând moartea a 13 persoane, dintre care 12 militari, şi rănirea altor 30.

Atacatorul a fost imobilizat, lovit de gloanţele trase de un poliţist. Hasan, care în prezent este parţial paralizat, a fost condamnat la moarte de un juriu militar în august. În septembrie, un alt membru al Marinei americane, Aaron Alexis, a intrat în complexul Navy Yard din Washington, unde a deschis focul şi a ucis 12 persoane, rănind alte opt, înainte de a fi doborât de poliţie.



12