Procurorii DNA au pus sechestru asigurător pe mai multe imobile şi pe câteva milioane de lei din averea Elenei Udrea, aceeaşi măsură fiind luată şi în cazul celorlalţi inculapţi din dosarul "Gala Bute", a declarat, vineri, avocatul Marius Striblea. Avocatul Marius Striblea a spus, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că i-a fost adusă la cunoştinţă Elenei Udrea decizia de a se pune sechestru asigurător pe bunuri mobile şi imobile ale acesteia şi pe "câteva milioane de lei". Întrebat dacă între bunurile imobile se află şi moşia de la Nana a Elenei Udrea, avocatul a spus că nu a văzut ca în documentul procurorilor să fie specificat acel teren. Marius Striblea a precizat că Udrea nu a dat şi o declaraţie în faţa anchetatorilor, nefiind necesară în cazul luării măsurii sechestrului. Avocatul a adăugat că Elena Udrea se aştepta la luarea unei astfel de măsuri în cazul său. Întrebat dacă şi în dosarul "Microsoft" a luat o astfel de măsură, avocatul a spus că nu are cunoştinţă de o astfel de situaţie. Întrebat dacă s-a motivat decizia de arestare preventivă luată miercuri în cazul Elenei Udrea, avocatul a spus că până joi, la finalul programului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivarea nu era redactată. La DNA au fost duşi astăzi, din arest, fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja. De asemenea, la DNA a venit şi fostul ministru al Economiei Ion Ariton, cercetat sub control judiciar.