UPSC: “Ministrul Sănătăţii este pe cale să comită un nou abuz”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

UPSC: “Ministrul Sănătăţii este pe cale să comită un nou abuz”

Politică 15 Februarie 2008 / 00:00 591 accesări

Lideri din 36 de organizaţii judeţene ale UPSC, alături de conducerea centrală a partidului, au adoptat, la sfîrşitul săptămînii trecute, în cadrul Consiliului Organizaţiei Naţionale, strategia electorală în perspectiva alegerilor locale. Preşedintele UPSC Constanţa, Marius Pricopie, a declarat că partidul va depune liste complete pentru consiliile klocale din mediul urban şi pentru consiliile judeţene, iar la nivel naţional se urmăreşte stabilirea de candidaţi în cel puţin 75% dintre localităţi. “Ţinta noastră în alegerile locale este obţinerea unui scor de 8-10% şi credem că valorile populare pe care le promovăm ne vor ajuta să îndeplinim acest obiectiv. UPSC se adresează unui electorat de centru şi vrea să mobilizeze o parte din cei care, în momentul actual, refuză orice implicare în politică“, a declarat Pricopie. În altă ordine de idei, UPSC îşi exprimă dezacordul faţă de poziţia adoptată de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, faţă de criza medicamentelor. “Ministrul Nicolăescu este pe cale să comită un nou abuz prin decizia pe care a luat-o faţă de farmaciile care nu pot elibera reţetele compensate şi gratuite. El a ameninţat că va închide aceste unităţi în condiţiile în care importatorii acestor medicamente refuză facturarea către farmacii“, a declarat Liliana Mihai, preşedintele Departamentului de Sănătate şi Politici Sociale din cadrul UPSC Constanţa. Ea a mai spus că ministrul Sănătăţii aruncă din nou vina pe farmaciile cu circuit deschis, găsindu-le responsabile de criza medicamentelor pe care nu ele au creat-o. “În plus, autorizaţia de funcţionare a unei farmacii nu poate fi ridicată de Ministerul Sănătăţii decît atunci cînd firma în cauză nu respectă condiţiile de autorizare, acestea fiind legate de spaţiul de funcţionare şi dotările farmaciei respective“, a mai spus Mihai. Prezent la conferinţă, vicepreşedinte UPSC Mangalia, Ovidiu Ghiţă, a abordat problema situaţiei tensionate din Consiliul Local Mangalia, care continuă să se deterioreze. El a afirmat că în ianuarie, ca şi în noiembrie, nu s-a ţinut şedinţă de consiliu local, acest lucru afectînd grav activitatea administrativă a oraşului. “La şedinţa de mîine (nr - astăzi) a fost introdus pe ordinea de zi proiectul de hotărîre cu privire la bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2008, fără a avea loc o consultare publică şi o consultare cu partidele politice, aşa cum prevede legea“, a declarat Ghiţă. El a amintit că o solicitare a PSD Mangalia privind suspendarea a şase consilieri a fost amînată din luna noiembrie 2007 şi nu este introdusă nici pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local din februarie 2008, deşi are avizul Comisiei de Specialitate.



12