Poliţia politică este vigilentă şi prezintă anumite caracteristici. În cazul unor partide sau politicieni, funcţionează după principiul marca şi scrisoarea. Poliţia politică efectuează la comandă noduri în papură pentru partidele şi politicienii care nu se aliniază în faţa intrării de la Cotroceni, preferînd organizaţiile proprii de şoimi ai patriei. Ochiul şi timpanul poliţiei politice alcătuiesc un tandem. Sigur, între ochi şi timpan există o permanentă concurenţă, dată fiind bătaia pe posturi în cadrul serviciilor secrete. Poliţia politică şi-a perfecţionat metodele în ştiinţa îmbîrligăturilor şi a asmuţirii partidelor unele împotriva altora. De aceea, în anumite momente, asistăm din senin la producerea unor enervante crize politice. Poliţia politică şi-a îmbogăţit bagajul de cunoştinţe şi de apucături. În ciuda declaraţiilor despre democraţie şi libertate, poliţia politică nu şi-a încetat niciodată activitatea. Ba, dimpotrivă, a ajuns la un grad înalt de perfecţiune. Politicienii consideraţi duşmani ai Cotrocenilor, fie prin vorbă, port sau ticuri, sînt filaţi şi ascultaţi cu o duioşie de-a dreptul părintească. Poliţia politică este un fel de poliţie comunitară printre politiceni, în sensul că are grijă să-i treacă strada… Poliţia politică e în toate cele ce sînt de la o vreme încoace. Nici nu trebuie să fii politician ca să-i simţi răsuflarea în ceafă şi privirea în creştet! Politicienii incomozi sînt daţi la întors prin maşina de jumulit fulgi a poliţiei politice. E suficient să se lase umbra bănuielilor de tot felul peste ei! În ultima vreme, politichia răsună de luptele interne declanşate de dorinţa de răzbunare a celor care se oftică peste măsură că premierul mai stă încă în picioare. Indirect, chiar dacă este vorba de o prelungită dispută politică, cetăţeanul de rînd beneficiază şi el de serviciile prestate de numeroasele poliţii din ţara asta. Ne sînt ascultate convorbirile telefonice pe motiv că sînt organizate preselecţii pentru depistarea unor voci de aur şi de neuitat. Reprezentanţii poliţiei politice au urechile mari şi bine formate, depăşind în astfel de calităţi personalitatea bunicii-lup din “Scufiţa Roşie”. Abia în povestirea cu pricina ni se explică de ce sînt necesare urechile supradimensionate în activitatea de apărare a fruntariilor ţării desfăşurată cu abnegaţie de poliţia politică. Cine suflă în front, pentru că doar aşa se pot exprima curajoşii, este trecut pe lista poliţiei politice. Poliţia politică de astăzi a renunţat la girofar. Pentru a salva aparenţele în ce priveşte democraţia noastră cu banane, poliţia respectivă acţionează silenţios pe bază de audieri în cască şi replici înăbuşite în vată îmbibată în formol. Intimitatea noastră, precum şi cea a unor politicieni, este studiată la comun. Au unii albume întregi adunate în timp. Poliţia cu fitile pulsează în urma unor politicieni şi face viaţa politică mult mai antrenantă după ce operaţiunea asmuţirea se încheie cu succes. Nu există maniere în materie de poliţie politică, dacă cumva asta intenţionaţi să mă întrebaţi. Poliţia politică a transformat ţara într-o imensă centrală telefonică veche cu ramificaţii peste tot. Cum ridici receptorul se şi aude gîfîitul alcoolic al centralistei cu mustăţi moştenite de la vechiul regim! Chiar şi în telefonul mobil de ultimă oră, după cum se exprimă unii, se propagă tusea tabagică a tovarăşului cadru care urmează a fi pensionat pe motive de otită - boală profesională de care nu are scăpare!