URGENT! Ministrul Sănătății, APEL către managerii de spitale!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

URGENT! Ministrul Sănătății, APEL către managerii de spitale!

Sănătate 11 Decembrie 2018 / 17:45 1545 accesări

Pentru asigurarea cantităților de imunoglobulină necesare în România, la propunerea Ministerului Sănătății (MS), la începutul lunii martie 2018, Guvernul a activat Mecanismul de Protecție Civilă și a acordat un ajutor de stat către CN UNIFARM SA, care a fost mandatat să achiziționeze și să asigure aprovizionarea unităților sanitare cu imunoglobulină.

Astfel, în perioada 1.01.2018 și până în prezent, Compania Națională Unifarm SA a aprovizionat spitalele din România cu cantitatea de 45.424 unități imunoglobulină umană, din urmatoarele tipuri: a)Flebogamma; b) IG Vena;

c) Intratect; d) Octagam; e) Privigen; f) Pentaglobin.

Pe 11 decembrie, în depozitul UNIFARM există următoarele stocuri: a) IG Vena - 750 flacoane; b) Intratect - 53 flacoane; c) Privigen - 500 flacoane; d) Pentaglobin - 13163 flacoane; e) Flebogamma - 2100 flacoane. Așadar, stocurile însumează peste 49 de kg și reprezintă necesarul pentru mai mult de 3 luni, potrivit MS. „Fac apel la profesioniștii din domeniu să utilizeze imunoglobulinele cu administrare intravasculară precum și imunoglobulinele umane doar conform indicațiilor terapeutice aprobate în rezumatul caracteristicilor produsului. Exceptând produsul cu denumirea comercială Pentaglobin, care nu se administrează pacienților cu imunodeficiențe primare, celelalte cinci imunoglobuline cu administrare intravasculară au exact aceleași indicații terapeutice, diferă doar denumirea comercială”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea. În următoarea perioadă, până la 31 decembrie, UNIFARM va mai achiziționa echivalentul a minim 7200 flacoane de 2,5g imunoglobulină umană (Flebogamma, Privigen si Intratect).

“Am făcut tot ce ține de Ministerul Sănătății și am avut sprijinul Guvernului pentru a asigura stocurile de imunoglobulină necesare pe piața din România. Produsele există la UNIFARM, însă pentru ca pacienții să beneficieze de tratamente, trebuie ca fiecare unitate sanitară să le achiziționeze. În majoritatea spitalelor care au în îngrijire bolnavi care necesită tratament cu imunoglobulină, lucrurile merg așa cum trebuie. Din păcate, sunt și unități în care responsabilii nu știu sau nu acordă suficient interes nevoilor pacienților și aceștia suferă încă din lipsa acestui medicament. Fac apel către managerii de spitale să facă toate demersurile necesare pentru a asigura pacienților accesul permanent la tratamente. Sunt proceduri legale prin care, în cazul în care un contract de furnizare de medicamente nu poate fi onorat, acesta poate fi denunțat și spitalul poate demara o procedură de achiziție directă a unui produs disponibil cu aceeași substanță activă, dar cu o altă denumire comercială”, a declarat demnitarul.



12