Tragedia din Muntenegru ne-a permis să testăm sistemul de urgenţă, chiar dacă nu este de dorit să-l testezi în astfel de situaţii, a declarat, ieri, secretarul de Stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat. „Eu zic că România a reacţionat chiar la înălţime în acest caz, indiferent ce s-a spus într-un moment sau altul, că s-a întârziat o oră, că s-a întârziat două ore, aceste întârzieri nu au niciun impact într-o astfel de situaţie. Fiind o intervenţie pe plan internaţional, dura mai mult rezolvarea ei. Noi chiar ne-am încadrat sub orice limită de timp, dacă luăm numai survolarea avioanelor militare, a primului avion militar. Aprobarea s-a luat în primele ore, în condiţiile în care se ştie că aprobarea unui survol pentru un avion militar se dă în 48 de ore. La acest lucru au contribuit efortul Ministerului de Externe şi al Ministerului Apărării, modul cum s-a lucrat cu colegii din Muntenegru, modul cum a fost sprijinită această acţiune de Ministerul de Externe, care a trimis consuli din ţările din jur - doi consuli au mers cu mine din ţară, ataşatul de interne din Serbia a venit să ne ajute. Toată această mobilizare consistentă a ajutat. A fost şi un test pentru sistemul de urgenţă din România, care a dovedit că ţara noastră are capacitatea să reacţioneze. Era mai bine să nu-l avem şi să nu avem tragedia care a fost”, a subliniat secretarul de stat. El a spus că Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Externe au cooperat pentru a aduce în ţară pacienţii răniţi şi turiştii care au decedat în tragicul accident şi a evidenţiat faptul că organizarea SMURD într-un sistem unic integrat a permis o foarte bună mobilizare.