Comportamentul iraţional al preşedintelui Traian Băsescu de la summit-ul NATO de la Chicago este taxat de preşedintele ProDemocraţia, Cristian Pârvulescu. Analistul consideră că nu este normal ca un şef de stat să nu fie raţional în relaţia cu membrii Guvernului şi premierul, apreciind că asistăm la o competiţie între palate, moment în care premierul Victor Ponta devine din ce în ce „mai prezidenţiabil”. „Ce a făcut Traian Băsescu la Chicago este inacceptabil pentru un şef de stat, deoarece un preşedinte, oricare ar fi sentimentele sale, e obligat de funcţia pe care o deţine, fiindcă este de reprezentativitate naţională, să fie raţional. Apropierea de copiii de acolo şi dorinţa de a se fotografia, exact în momentul în care ministrul Andrei Marga susţinea o declaraţie, ţine de ranchiuna şefului statului. Este un conflict clar între Traian Băsescu şi Andrei Marga. Pe de altă parte, vedem că premierul Victor Ponta efectuează o vizită în Afganistan. Este o concurenţă între preşedinte şi premier. Victor Ponta răspunde la toate provocările, vrea să puncteze. La rândul său, Traian Băsescu se află într-o situaţie delicată: e izolat şi opinia publică nu este alături de el. Eroarea pe care a făcut-o la Chicago se plăteşte deja”, explică Pârvulescu.