Urmărire cu focuri de armă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Urmărire cu focuri de armă

Eveniment 11 Mai 2009 / 00:00 990 accesări

Un echipaj de poliţie din Mircea Vodă, aflat în patrulare pe raza localităţii constănţene Satu Nou, a observat, vineri seară, la o benzinărie, un autoturism marca Dacia 1300 despre care ştiau că este folosit de o persoană care nu are permis de conducere. Oamenii legii s-au dus spre maşină cu intenţia de a-l legitima pe şofer, însă nici nu au apucat să se apropie de Dacie că bărbatul aflat la volan a demarat în trombă. Poliţiştii s-au urcat în maşina Poliţiei şi au pornit în urmărirea fugarului cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Cursa s-a derulat pe mai multe străzi din Satu Nou, unde şoferul a încercat să îi împiedice pe oamenii legii să îl depăşească, mergînd în zig-zag. Poliţiştii au folosit armamentul din dotare, trăgînd patru focuri în roţile din spate ale Daciei, însă fără să nimerească ţinta. Decişi să îl captureze pe şofer, poliţiştii l-au avertizat prin staţie că trebuie să tragă pe dreapta, însă individul era hotărît să nu se lase prins, aşa că a accelerat şi a încercat să iasă în Drumul Naţional 22C, fără să se asigure. Bărbatul a fost la un pas de a se ciocni de un tir, care circula regulamentar pe drumul naţional, dar a apucat să frîneze la timp şi să evite accidentul. Pentru că fusese blocat de autotren, fugarul a abandonat maşina şi a luat-o la goană pe şosea, unde a fost ajuns din urmă de oamenii legii şi imobilizat. Mihai Luca, de 30 ani, din Mircea Vodă, le-a spus poliţiştilor că a fugit întrucît ştia că nu are permis de conducere şi că va fi tras la răspundere. Tînărul a declarat că a sperat că va reuşi să scape, dar a avut ghinion cînd a fost blocat de acel tir. Poliţiştii îl cercetează pe Mihai Luca în stare de libertate pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.

Taguri articol


12