Fostul ministru al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy, prezent la DNA Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor, s-a prezentat, ieri, la DNA, pentru a dat detalii în dosarul privind atribuirea unui teren Poştei Române prin hotărîre de Guvern, în acelaşi caz fiind audiat săptămîna trecută fostul ministru ...
Procesul în care trei constănţeni au fost judecaţi pentru lipsire de libertate, şantaj şi fals material în înscrisuri oficiale a ajuns la final. Judecătorii Tribunalului Constanţa au pronunţat sentinţa în această cauză, la sfîrşitul săptămînii trecute. Celestin Alexandru Arsene, de 23 de ani, a ...
Fostul ministru al Justiţie Tudor Chiuariu s-a prezentat, vineri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), care investighează modul în care s-a semnat o hotărîre de Guvern privind un teren al Poştei Române: \"Dosarul de la DNA este din septembrie 2006 şi se referă la Compania Naţonală Poşta Română ...
În apropierea porţii de acces nr. 1 a Portului Constanţa, un echipaj al Jandarmeriei l-a surprins, marţi dimineaţă, în flagrant, pe Gheorghe M., de 22 de ani, din Constanţa, în momentul în care ieşea printr-o spărtură a gardului împrejmuitor, cu o piesă metalică masivă, cu greutatea de 100 de kg ...
Vineri, şedinţă CSAT CSAT se va reuni mîine în şedinţă pentru a discuta despre summit-ul NATO din aprilie, şeful statului refuzînd includerea pe ordinea de zi a notei Guvernului privind particiarea militară a României în Ciad. Guvernul este reprezentat în CSAT nu doar de premier, ci şi de către ...
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lidia Bărbulescu, a cerut ieri Curţii Constituţionale (CC) să soluţioneze conflictul juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public, ca autoritate judecătorească, şi Parlament - Camera Deputaţilor, ca putere legislativă, în cazul ...
Dan Măcelaru, campion naţional la scrimă La sfîrşitul săptămînii trecute, la Baia Mare a avut loc Campionatul Naţional de scrimă individual şi pe echipe la cadeţi, competiţie în care au participat şi opt sportivi contănţeni. Cele mai bune rezultate au fost înregistrate de delegaţia masculină ...
Fostul premier Adrian Năstase l-a criticat dur pe preşedintele Traian Băsescu, la un post de radio, afirmînd că şeful statului este implicat în \"chestiuni mizerabile\", aruncă cu noroi peste tot în jurul său, atît la nivelul Parlamentului, cît şi al liderilor politici şi generează scandaluri ...
Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat ieri că dosarul privindu-l pe fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, este în faza actelor premergătoare începerii urmării penale: \"Nu vă pot confirma şi nu vă pot infirma dacă se va cere aviz de cercetare penală, pentru că este decizia ...
CSM Medgidia participă la turneul de la Tg. Jiu După ce a cîştigat Cupa “Municipiului Medgidia”, formaţia masculină de handbal CSM Medgidia participă începînd de astăzi la un nou turneu de verificare, găzduit de oraşul Tg. Jiu. Elevii lui Ion Crăciun vor întîlni în partida de debut a ...
Premierul Tăriceanu a declarat ieri că ministrul Muncii, Paul Păcuraru, beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, dar a anunţat că a cerut Corpului de Control al Guvernului să facă cercetări în judeţul Gorj, referitoare la acuzaţiile care îi sînt aduse acestuia. Conducerea Direcţiei Naţionale ...
Simona Halep, în sferturi la Australian Open Sportiva constănţeană Simona Halep, cap de serie nr. 10, s-a impus miercuri în faţa polonezei Katarzyna Piter, scor 7-6, 6-0, în timp ce Elena Bogdan a fost învinsă de chinezoaica Yi-Miao Zhou, scor 1-6, 0-6, în turul al treilea al competiţiei rezervate ...
Procurorul şef al Departamentului Naţional Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, susţine că nu mai are nevoie de niciun aviz din partea Parlamentului, aşa cum se întîmpla pînă acum, pentru începerea urmăririi penale a celor opt foşti şi actuali demnitari. Morar a afirmat că ministrul interimar al ...
Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut luni ministrului interimar al Justiţiei, Teodor Meleşcanu, să trimită Parchetului cererea sa de începere a urmăririi penale în cazul celor opt foşti sau actuali demnitari, avertizîndu-l că dacă refuză, ar săvîrşi un abuz în serviciu, iar şeful statului nu va ...
CVM Tomis - Unirea Dej şi CSU Gaz Tg. Mureş - CS Volei 2004 Tomis, în sferturile Cupei României la volei Ieri, la Bucureşti, la sediul Federaţiei Române de Volei, a avut loc tragerea la sorţi a partidelor din sferturile de finală ale Cupei României la volei, ediţia 2007-2008, fază a competiţiei în ...
Fostul şef al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, cms şef Ioan Bucur, a fost condamnat, ieri, de magistraţii Curţii de Apel Constanţa, la un an de închisoare pentru trafic de influenţă, după ce judecătorii au decis schimbarea încadrării juridice de luare de mită, acuzaţie pentru care ...