Mandatele de interzicere a părăsirii localităţii sau a ţării vor putea fi emise doar de judecători, şi nu de procurori aşa cum prevedea Ordonanţa de Urgenţă 60/2006, a Ministerului Justiţiei, privind modificarea şi completarea Codului de Procedură Penală. Decizia a fost luată, ieri, de membrii ...
Curtea de Apel Constanţa a admis, ieri, plîngerea depusă de cetăţeanul sirian Mustafa Tartoussi împotriva interdicţiei de a părăsi ţara. Instanţa a dispus ridicarea măsurii dispuse de procurorul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Bucureşti ...
Instanţa Curţii de Apel Constanţa va judeca un dosar privind un produs brevetat, aflat în dispută între inventator şi cei care-l comercializează. În anul 2005, procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa au dispus neînceperea urmăririi penale în plîngerea depusă de către Romeo Pecheanu ...
Procurorii constănţeni l-au scos de sub urmărire penală pe comisarul Ionel Ghiocel Gurlui, încadrat la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. La data de 24 august 2006, Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Constanţa a fost sesizat cu privire la ...
Cotidianul Jurnalul Naţional a anunţat, în ediţia de ieri, că procurorii anticorupţie au în lucru un "dosar mamut", care riscă să arunce în aer scena politică şi care se referă la neregulile din sistemul energetic. Potrivit autorului articolului, procurorii ar încerca să îl inculpe pe premierul Călin ...
România are la ora actuală prea puţini procurori în parchetele de pe lîngă judecătorii. În plus, cei pe care-i avem duc lipsă de dotări tehnice adecvate. Cele două concluzii au fost trase, ieri, în cadrul şedinţei de bilanţ pe anul 2006 a Ministerului Public. Potrivit procurorului general Laura Codruţa ...
Valentin Popiell, de 23 ani, din Constanţa, s-a prezentat, ieri după-amiază, la o societate de executări silite, susţinînd că vrea să discute cu una dintre angajatele firmei. Pentru că femeia nu se afla la firmă, i s-a spus s-o aştepte la secretariat. Profitînd de neatenţia angajatelor firmei, tînărul a ...
Bomba a explodat la Constanţa! Lupta macoveico-băsesciană anticorupţie, trîmbiţată obsesiv de la Cotroceni şi dirijată cu mînă „independentă” de prietena non-guvernamentală instalată de Preşedinte la ministerul Justiţiei, a fost „demachiată” ieri de preşedintele PD Constanţa ...
Deputatul PD Stelian Duţu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), actual preşedinte al organizaţiei judeţene Constanţa a PD, a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuă, prin care a ...
Acţiunea organizată la sfîrşitul săptămînii trecute de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, împreună cu inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, a avut drept rezultat prinderea mai multor braconieri. În jurul orelor ...
Un echipaj de jandarmi de la Gruparea Mobilă „Tomis” a intervenit, ieri, la solicitarea personalului de la hipermarketul „Metro 1”, pentru identificarea unei persoane care furase mai multe pachete cu ţigări. Din cercetările efectuate, oamenii legii au aflat că Adrian Teodosiu, de 21 ani ...
În urma unei acţiuni comune organizată în zona lacului Sinoe, joi seara, de inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) filiala Constanţa, împreună cu jandarmii, au fost prinşi în flagrant cinci braconieri, în timp ce transportau cu un autoturism şi o căruţă, sute de kg de ...
Un tînăr în vîrstă de 18 ani care a încercat să iasă din hipermarketul Metro 1 Constanţa cu mai multe produse cosmetice, furate de pe rafturi, a fost prins de agenţi de pază ai complexului comercial şi predaţi jandarmilor de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Tomis. Dorel Ionel Zaharia, de 18 ani, din ...
Un tînăr constănţean a încercat, luni, să înşele vigilenţa agenţilor de pază din hipermarketul Metro 2 Constanţa şi să părăsească magazinul cu un portofel neplătit. Hoţul a fost dat de gol de alarma dispozitivului antifurt al magazinului. Agenţii au cerut sprijinul jandarmilor şi în scurt timp o ...
Cetăţeanul sirian Mustafa Tartoussi, armatorul navei cu care se presupune că ar fi fugit Omar Hayssam din România, susţine că interdicţia de a nu părăsi teritoriul ţării noastre îi afectează afacerile. Acesta a cerut, ieri, Curţii de Apel Constanţa să îi anuleze interdicţia de a părăsi România ...
Deputatul de Constanţa Stelian Duţu, preşedinte al organizaţiei judeţene a PD, urmează să fie chemat în faţa instanţei, în Dosarul 67/P/2006, instrumentat de DNA Bucureşti. Dosarul a fost deschis în 2005, în urma plîngerii penale înaintate de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) ...