LACRIMI DE CROCODIL Dedesubturile organizării Galei Bute au condus la Elena Udrea. Dosarul a fost deschis acum de procurorii anticorupţie în urma unei sesizări primite de la Departamentul de Luptă Antifraudă al UE (DLAF), care a ajuns la concluzia că nu s-a urmărit la acea gală promovarea brandului turistic ...
Poliţiştii şi procurorii bucureşteni au descins, în această dimineaţă, la 23 de adrese, dar şi la Spitalul de Arşi din Capitală, fiind vizate 26 de persoane, majoritatea cadre medicale, suspectate că făceau internări în baza unor diagnostice false şi realizau ilegal operaţii estetice în spitale ...
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a infirmat acuzaţia de conflict de interese împotriva lui Răsvan Popescu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului. Este ştiut faptul că, în ultimii ani, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a reinventat noţiunea de „abuz”. Nu puţine ...
CONTESTAREA Senatorul PSD Gabriela Firea şi avocatul Lucian Bolcaş nu renunţă la lupta împotriva preşedintelui Traian Băsescu, pe care-l acuză de şantaj şi ameninţare. Avocatul Bolcaş a depus, la Parchetul General, o plângere împotriva ordonanţei prin care s-a dispus suspendarea urmăririi penale în ...
Necazurile se ţin lanţ de o bătrână de 84 de ani, din Ovidiu, care este la un pas de a fi dată afară din propria casă. Mai întâi Niculina Stănei a rămas văduvă, apoi i-a murit fiul şi, în 2012, i-a luat foc locuinţa. S-a mutat într-o anexă a casei, pe care o folosea ca bucătărie de vară, şi a ...
Profesorul care a organizat în ianuarie 2013, la Buşteni, o tabără pentru elevii olimpici, în care o fată de 13 ani a murit după ce a căzut de la etajul vilei, a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu executare, pentru ucidere din culpă, de Judecătoria Sinaia, decizia nefiind definitivă ...
Ion Ficior s-a prezentat, ieri, la Parchetul instanţei supreme, pentru a i se aduce la cunoştinţă că, în dosarul în care este acuzat de moartea mai multor deţinuţi, va fi schimbată încadrarea juridică din genocid în infracţiuni contra umanităţii, în baza prevederilor din noul Cod Penal. El este acuzat ...
Avocatul Lucian Bolcaș, avocatul senatorului Gabriela Firea, a depus astăzi la Parchetul General o plângere împotriva ordonanței prin care s-a dispus suspendarea urmăririi penale în cazul plângerii penale formulate împotriva președintelui Traian Băsescu pentru săvârșirea ...
Retrocedările ilegale au fost folosite, în ultimii zece ani, de persoanele publice, până la nivel de preşedinte, pentru îmbogăţire, a afirmat premierul Victor Ponta în Guvern, dând ca exemplu cazul Nana şi exprimându-şi totodată convingerea că, după decembrie, Justiţia „se va pronunţa în acest ...
Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia s-a prezentat astăzi la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru a afla rezultatele expertizelor dispuse în dosarul în care este urmărit penal pentru abuz în serviciu privind vânzarea ilegală a unor imobile din patrimoniul statului în perioada ...
S-a făcut patron de firmă deşi era ofiţer de poliţie la Garda de Coastă, iar acum va răspunde penal pentru că cele două funcţii pe care le îndeplinea erau incompatibile. Ionuţ Voinescu a fost condamnat, ieri, de Curtea de Apel Constanţa la un an de închisoare cu suspendare condiţionată şi la un termen ...
Iar a scăpat. Cum era de aşteptat, procurorii au suspendat acţiunea penală împotriva lui Traian Băsescu, după ce Parchetul ICCJ a dispus urmărirea penală pentru şantaj în urma plângerii formulate de Gabriela Firea. Motivul? Cel binecunoscut: atât de prost înţeleasa imunitate! Cu alte cuvinte, dragi ...
MOŞIER Împroprietărirea abuzivă a familiei Băsescu, cu Traian însuşi lăudându-se că a cumpărat, prin intermediul fiicei sale Ioana, 290 de hectare de teren pe raza localităţii Nana, din judeţul Călăraşi, a devenit, este clar, un subiect naţional. Apropitar peste noapte, şeful statului a început să ...
A reuşit să construiască cel mai ieftin cartier social din România şi a fost acuzat că a primit şpagă de la constructor pentru asta. Deşi poate părea absurd, în câteva cuvinte, aşa s-ar putea descrie pătimirile primarului Constanţei, Radu Mazăre. Poate vi se pare prea mult spus? Nu e, chiar deloc. Ca ...
Parchetul ICCJ a dispus urmărirea penală pentru şantaj în urma plângerii formulate de Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, la care a fost conexată şi sesizarea parlamentarilor, însă procurorii au suspendat punerea în mişcare a acţiunii penale, întrucât preşedintele are imunitate. "În urma ...
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat astăzi, la ICCJ, înaintea judecării contestaţiei procurorilor anticorupţie la decizia de cercetare a acestuia în libertate, că Vinerea Mare este "ziua victoriei împotriva păcatului şi a Satanei" şi că speranţa sa este "în dreptate". Întrebat dacă este o zi ...