Foştii producători muzicali ai solistei constănţene Alexandra Stan, Marcel Prodan şi Andrei Nemirschi, proprietarii studioului Maan Music Studio, nu au avut succes în demersul lor legal de a-i cere artistei, la Tribunalul Constanţa, o serie de drepturi de autor şi drepturi conexe. Alexandra a fost chemată în ...
S-A ÎNCHEIAT! O mână de oameni, care l-au pârât pe premier la instanţa supremă, au avut parte de un eşec lamentabil. Este vorba de liderii partidelor Mişcarea Populară şi Noua Republică, adică Adrian Papahagi, Mihail Neamţu şi Augustin Ofiţeru, care nu au reuşit să-i convingă pe judecătorii ...
Primarul comunei Tuzla, Constantin Micu, a fost condamnat, ieri, de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul în care este acuzat de delapidare, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. După ce săptămâna trecută au amânat pronunţarea, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au decis, ieri, că Micu ...
Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) a trimis, în urma solicitării venite de la procurorii PÎCCJ, transcrierile convorbirilor purtate de personalul acestei instituţii în timpul zborului aeronavei care s-a prăbuşit, la 20 ianuarie, în Munţii Apuseni. Pe lângă transcrierea ...
Dosarul mitei în cabinetele medicale continuă. Potrivit Biroului de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PÎCCJ au dispus, la data de 13 martie 2014 ...
Deputatul PSD Vlad Cosma, pe ale cărui bunuri a pus DNA sechestru asigurător, în dosarul în care este cercetat pentru fapte de corupţie, poate să-şi scoată din conturi două treimi din indemnizaţia lunară de parlamentar, după ce instanţa supremă a admis în parte acţiunea prin care contesta sechestrul ...
Dosarul “Şpaga de la Bac” este departe de a se finaliza. Dintre cei 52 de martori, până acum au fost audiaţi doar 18 - două supraveghetoare şi 16 elevi care au susţinut examenul în sala în care au fost găsite rezolvările subiectelor. Ieri, la Tribunalul Constanţa a avut loc un nou termen în ...
Poliţiştii de frontieră au început urmărirea penală faţă de doi constănţeni care au prezentat, în timpul unor verificări, documente false. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că marţi dimineaţă, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Vama Veche şi-a făcut apariţia ...
Magistraţii care au hotărât eliberarea din arest a lui Cristian Cioacă, acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, au considerat că acesta nu reprezintă pericol public. “Nu mai există niciun temei concret care să justifice temerea că lăsarea inculpatului în libertate ar pune efectiv în ...
Scandalul în care este implicat fostul ministru al Finanţelor Daniel Chiţoiu pare să capete noi dimensiuni şi determină reacţii din partea clasei politice. Camera Deputaţilor a respins ieri, prin vot secret, cererea privind încuviinţarea urmăririi penale a lui Daniel Chiţoiu: 248 de deputaţi au votat ...
GICĂ POPESCU NU S-A HOTĂRÂT DACĂ VA CERE SAU NU GRAŢIEREA Avocatul lui Gică Popescu, Petruţ Ciobanu, a precizat, ieri, că până în prezent nu a discutat cu acesta dacă să facă sau nu cerere de graţiere, o asemenea decizie urmând să fie luată după redactarea şi primirea hotărârii judecătoreşti ...
CONTESTARE Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au pus sechestru asigurător pe bunurile imobile şi pe conturile tuturor inculpaţilor din dosarul de corupţie în care sunt urmăriţi penal preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul acestuia, deputatul Vlad Cosma. Şeful DNA ...
Fostul subprefect al judeţului Constanţa, Iucsel Selamet, şi cumnatul acestuia, preşedintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Gelil Eserghep, au fost achitaţi, ieri, de Tribunalul Constanţa, în dosarul în care au fost judecaţi pentru dare de mită, respectiv favorizarea ...
Patru români şi un cetăţean italian au pus la cale o afacere... intracomunitară cu ceasuri de lux şi bijuterii, din care au câştigat sute de mii de euro. Povestea lor de succes a ajuns, însă, în atenţia procurorilor, care au descoperit că aceştia au prejudiciat statul român cu peste 12 milioane de lei ...
De la intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Penală, magistraţii din întreaga ţară au dispus măsura arestului la domiciliu pentru 100 de suspecţi, iar controlul judiciar - faţă de 1.302 de persoane. Pentru verificarea lor acţionează, la nivel naţional, aproape 500 de poliţişti din cadrul ...
La aproape trei luni de când a intrat în vizorul colegilor lui de breaslă din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Constanţa, procurorul Vasile Balaican, de la Parchetul Tribunalului Constanţa, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să-l pensioneze. Solicitarea magistratului a fost ...