Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) i-a cerut procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) să solicite Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu, fostul ministru al Finanţelor, în dosarul “Carpatica”, pentru abuz ...
ERA INEVITABIL Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Radu Ruşanu, a fost reţinut ieri de DNA, în dosarul Carpatica, procurorii urmând să ceară Tribunalului Bucureşti arestarea lui preventivă pentru 30 de zile. DNA susţine că Ruşanu a pus umărul la „perpetuarea situaţiei ...
Noul Cod Penal a introdus în peisajul juridic autohton infracţiuni care nu se regăseau în vechea legislaţie şi care au stârnit numeroase dezbateri între legiuitori şi anchetatori. Una dintre acestea, controversată şi îndelung discutată, este uciderea la cererea victimei (art. 190). În jurul subiectului ...
CONTRE DURE La nici o zi după ce preşedintele Traian Băsescu a atacat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), câinele rău din subordinea sa, cunoscut şi sub numele de Direcţia Naţională Antifraudă, a sărit la atac. Astfel, preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu, este urmărit penal pentru ...
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au schimbat faptele pentru care este urmărit fostul ministrul al Economiei Adriean Videanu, din complot şi subminarea economiei în constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu ...
Profesorul Gheorghe Amza, şeful comisiei de Bacalaureat de la Liceul Tehnologic “Ion Bănescu”, din Mangalia, dar şi alţi profesori şi părinţi, au venit ieri după-amiază în instanţă pentru un nou termen în dosarul “Şpaga de la Bac”, în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie ...
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a dispus, în cazul accidentului aviatic din Apuseni, începerea urmăririi penale şi pentru infracţiunile de neluare şi nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, precum şi pentru încălcarea de către personalul ...
Procurorii DNA au dispus ieri măsura controlului judiciar în cazul deputatului PSD Vlad Cosma, pentru întreaga perioadă a urmăririi penale pentru infracţiunea de trafic de influenţă. De altfel, parlamentarul s-a prezentat ieri la sediul DNA Ploieşti, unde i-a fost adusă la cunoştinţă această măsură ...
3.520 de monede antice şi peste 300 kg de unelte şi arme dacice, precum şi artefacte şi vase ceramice medievale, sustrase din situri arheologice, estimate la circa 100.000 de euro, au fost recuperarate, ieri, în urma a 14 percheziţii făcute în opt judeţe şi în Bucureşti. Potrivit unui comunicat de presă ...
Noul Cod Penal, care a intrat în vigoare pe 1 februarie, cuprindea un articol extrem de periculos pentru libertatea fundamentală a presei şi care a stârnit numeroase controverse. Este vorba despre articolul 276, intitulat sugestiv „Presiuni asupra Justiţiei”, ce prevedea ca infracţiune emiterea de ...
Ancheta privind accidentul din Muntenegru a luat sfârşit. Potrivit Biroului de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PÎCCJ au finalizat cercetările în ...
Cooperarea poliţienească în cadrul UE, precum şi colaborarea judiciară internaţională vor fi temele discutate, în perioada 17-19 februarie, la cel de-al XVII-lea Congres European de Poliţie de la Berlin. La eveniment participă şi secretarul de Stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Bogdan Tohăneanu ...
Investigatori ai Centrului de Investigaţii şi Analiza pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) se aflau, ieri, în zona în care, în 20 ianuarie, s-a prăbuşit un avion de mici dimensiuni de tip BN2, încercând să afle dacă acesta permitea emiterea semnalelor pe baza cărora să fie localizată epava. Surse ...
EXTERNAT Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, cercetat pentru luare de mită şi abuz în serviciu, a fost externat, vineri, din Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde a fost internat marţi seară, în ziua în care a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie ...
STRÂNŞI CU... ANCHETA Dosarele Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au la bază, în cele mai multe cazuri, autosesizări de prin presă adunate sau denunţuri ale unor oameni strânşi cu uşa de anchetatori. Ne amintim că, în cazul lui Adrian Năstase, unul dintre dosarele în care a fost anchetat a avut la ...
În vara anului trecut, Curtea de Apel Constanţa a emis o decizie controversată în dosarul în care profesorul de sport Gelu Dimaca, fost director general al Şcolii cu clasele I-VIII „Nicolae Tonitza“, din Constanţa, este acuzat de luare de mită. La acea dată, magistraţii au ajuns la concluzia că ...