Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins în timp ce fura pomi fructiferi. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că, joi după-amiază, poliţiştii din Saraiu l-au surprins pe Gheorghe C., de 41 de ani, din localitate, în timp ce fura 60 de pomi fructiferi ...
Jurnalistul Răzvan Savaliuc a vorbit, aseară, despre dosarele în care apare numele preşedintelui Traian Băsescu şi care, într-o formă sau alta, au fost date uitării, fie datorită imunităţii prezidenţiale, fie prin închidere prin neînceperea urmăririi penale, potrivit dcnews.ro. „Dacă în unele ...
Tribunalul Constanţa l-a condamnat, ieri, la un an de închisoare cu executare pe Gheorghe Irimia, din Constanţa, pentru trafic de droguri. Decizia nu este definitivă. Potrivit procurorilor Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), bărbatul a fost filat mai ...
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, ieri după-amiază, decretul pentru promulgarea legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului care stabileşte că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) va efectua urmărirea penală doar în cazul unor infracţiuni de abuz în serviciu dacă s-a cauzat o pagubă ...
O practică ce a devenit obişnuită peste tot în ţară a fost dată în vileag la Gorj, unde, potrivit anchetatorilor, medici vizaţi în dosarul eliberării frauduloase de permise auto aveau formulare completate "în alb", eliberate cu 85 de lei bucata celor care doreau să se înscrie la şcoala de şoferi ...
Mariana Ciuciuleacă, administratorul SC Maria-Creanţe Recuperare Constanţa, îl acuză pe executorul judecătoresc Gabriela Stoica, din Constanţa, că i-ar fi luat în mod abuziv o maşină pe care o achiziţionase în leasing. Totul s-a petrecut în octombrie 2012, când Ciuciuleacă se afla în arest preventiv ...
Aproximativ 14% dintre români nu mai cumpără sau nu mai consumă carne de pui din comerţ, după declanşarea scandalului legat de carnea de pui alterată descoperită în mai multe magazine, reiese dintr-un studiu al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) dat publicităţii ieri. O treime dintre ...
Doi bărbaţi au fost prinşi de poliţiştii de frontieră în timp ce transportau câteva sute de kilograme de peşte fără a avea documente. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că la sfârşitul săptămânii trecute, în timpul unei acţiuni pentru combaterea braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră ...
Specialist în traseism politic, Nicolae Stan, fostul primar al comunei Coloneşti, cunoscut mai degrabă sub porecla de „Bulă”, a găsit modalitatea să se răzbune pe PSD pentru că în 2012 nu l-a pus pe listele de candidaţi. Până ajungem la acuze, trebuie să precizăm că Nicolae Stan are o carte ...
Poliţiştii constănţeni au organizat, vineri, o amplă acţiune în zona centrală şi în zona Gării, din municipiu. Peste 20 de poliţişti ai Secţiei 3 Poliţie şi ai Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, în colaborare cu jandarmii, i-au luat la bani mărunţi pe ...
Un scandal iscat din senin în urmă cu aproape un an, în faţa unui bar din Eforie Nord, s-a terminat cu moartea unui tânăr de 22 ani. Agresorul, Sebastian Marius Costache, care avea 18 ani la vremea respectivă şi era elev în clasa a XII-a, a ajuns în arestul Poliţiei Constanţa şi, ulterior, a fost ...
Judecătoria Sectorului 3 a admis, ieri, cererile de judecare prin procedură simplificată, pe baza recunoaşterii vinovăţiei, în cazul lui Radu Dogaru şi al lui Eugen Darie, suspecţii din cazul tablourilor furate de la muzeul “Kunsthal”, din Rotterdam. De asemenea, magistraţii au respins ...
Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, ieri, începerea urmăririi penale faţă de comandantul Coloniei de muncă Periprava, Ioan Ficior, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de genocid. Potrivit Biroului ...
Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Iaşi - Direcţia Naţională Anticorupţie au extins cercetările şi au început, marţi, urmărirea penală faţă de alte cinci persoane în dosarul în care sunt anchetaţi câteva zeci de vameşi şi poliţişti de frontieră pentru corupţie. Anchetatorii spun că ...
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră au reuşit să reţină, la scurt timp după ce au trecut ilegal graniţa în România, şapte migranţi sirieni şi iranieni. În primul caz, reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că suspecţii au „inaugurat“ viitorul punct de frontieră ...
Ecourile referendumului din 2012, în urma căruia 7,4 milioane de români i-au transmis lui Traian Băsescu că ar fi bine să se ducă acasă, nu s-au stins. Everestul dispreţului faţă de electorat a fost, cu certitudine, atins în acest dosar. Demersul în sine nu a rămas fără urmări, căci patima ...