Un braşovean de 34 de ani, dat în urmărire internaţională pentru trafic de droguri, a fost prins de poliţiştii constănţeni. Oamenii legii spun că Adrian Alin Secli, despre care existau informaţii că s-ar afla de cîteva zile pe litoral, a fost reţinut pe plaja „Azur”, din staţiunea Mamaia. Bărbatul era căutat de poliţişti, după ce magistraţii Tribunalului Braşov l-au condamnat pe data de 19 mai 2009 la trei ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri. La capătul a peste două luni de căutări zadarnice, pe data de 5 august, oamenii legii l-au dat pe Adrian Alin Secli în urmărire internaţională. Asta după ce au aflat că bărbatul trăieşte în oraşul italian Siena. În încercarea de a scăpa de autorităţile italiene, Secli s-a întors în ţară în urmă cu trei zile, imaginîndu-şi ca aici îi va fi mai uşor să se ascundă. Bărbatul se află acum în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa şi urmează să fie escortat în penitenciarul în care îşi va ispăşi pedeapsa.