Cadavrul unui bărbat a fost descoperit, ieri dimineaţă, în jurul orei 07.00, plutind cu faţa în jos, pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, în zona Ecluzei Agigea. Un agent de pază al firmei Zip Escort a fost cel care a văzut trupul neînsufleţit în amonte de ecluză, în apropierea malului stâng al Canalului, şi a dat alarma. „Când mi-am dat seama că este vorba despre un om, l-am sunat pe şeful meu şi el a anunţat poliţia”, a declarat agentul de pază. Un echipaj de pompieri, o ambulanţă şi poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare-Transporturi Navale (TF-TN) Agigea au sosit, în scurt timp, la locul indicat. O jumătate de oră mai târziu, corpul neînsufleţit al bărbatului a fost scos din apă de pompieri. Cadavrul a fost transportat la Morga Cimitirului Central în vederea efectuării necropsiei. Poliţiştii nu au găsit niciun act de identitate asupra bărbatului, dar au reuşit să-l identifice după ce au verificat baza de date a persoanelor date dispărute. Mihai Popa avea 33 de ani şi era din localitatea constănţeană Murfatlar. Oamenii legii spun că, pe 31 martie, tânărul a plecat de acasă şi nu s-a mai întors. A doua zi, familia a mers la Poliţia Murfatlar şi a anunţat dispariţia lui, iar pe 2 aprilie a fost dat în urmărire naţională. Rudele lui Mihai Popa le-au spus anchetatorilor că acesta era foarte deprimat şi nu mai discuta cu nimeni, întrucât îşi pierduse locul de muncă. Poliţiştii TF-TN Agigea spun că este posibil ca bărbatul să se fi sinucis, dar continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care acesta şi-a pierdut viaţa.