Lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, au reuşit să dea de urma unei constănţence care era căutată de autorităţile croate. Anchetatorii au aflat că Dorina Caty Pârvu, de 54 de ani, din Ovidiu, se ascundea într-o locuinţă din Constanţa. Conform anchetatorilor croaţi, Dorina Caty Pârvu este suspectată de evaziune fiscală, delapidare şi înşelăciune, iar Tribunalul Regional din Pula, Croaţia, a emis pe numele ei, în 19 septembrie, un mandat european de arestare, ea fiind dată în urmărire prin Interpol. Sâmbătă după-amiază, femeia a fost prezentată magistraţilor Curţii de Apel Constanţa, care au emis pe numele ei mandat de arestare provizorie pentru o perioadă de 29 de zile. „Se respinge cererea persoanei solicitate de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea în care locuieşte. Soluţia se comunică autorităţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol”, se arată în soluţia dată de judecători.