Peste 80 de persoane şi aproape 40 de bunuri ce fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen au fost depistate în ultima săptămână de poliţiştii români, împreună cu partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre, informează Poliţia Română, printr-un comunicat. Autorităţile de aplicare a legii din România au localizat, în săptămâna 23 - 29 iulie 2011, ca urmare a consultării Sistemului Informatic Schengen şi a schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Birourilor SIRENE, 54 de persoane ce fac obiectul unor semnalări în S.I.S. Dintre cele 54 de persoane identificate, şase persoane aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare, una era semnalată ca fiind dispărută, iar 31 de persoane erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară. De asemenea, partenerii străini au identificat, pe teritoriul lor, 29 de persoane urmărite la nivel internaţional ce fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen de Poliţia Română, dintre care 23 aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare. De asemenea, au mai fost găsite pe teritoriul României un număr de 35 de autoturisme căutate de către autorităţile statelor membre Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale, iar trei autovehicule căutate de autorităţile române au fost depistate în alte state.