Următoarea rachetă Soyuz va fi lansată în septembrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Următoarea rachetă Soyuz va fi lansată în septembrie

Monden 27 August 2011 / 00:00 404 accesări

În urma accidentului navetei spaţiale cargo care s-a prăbuşit în Siberia, comandantul forţelor spaţiale din Rusia a anunţat că următoarea lansare a unei rachete Soyuz va fi amânată până în luna septembrie. În cursul acestei săptămâni trebuia să fie lansat Soyuz-2 şi iniţial s-a vehiculat şi luna octombrie pentru reluarea zborurilor cosmice.

Soyuz-2, care trebuia să fie lansat săptămâna asta, de pe cosmodromul Plesetsk, la 800 de kilometri la nord de Moscova, nu va mai decola. Rusia a hotărât să amâne lansarea pentru jumătatea lunii septembrie, a declarat generalul Oleg Ostapenko. Decizia a fost luată după accidentul navetei cargo Progress M12-M care, după ce a decolat cu succes de pe cosmodromul Baikonur, cu ajutorul unei rachete Soyuz-U, s-a prăbuşit într-o zonă aproape nepopulată din Siberia. La aproape 350 secunde de la decolare, s-a observat o scădere a presiunii în rezervorul de carburant, cauzată de o pană de motor. A doua zi după accident, agenţia spaţială rusă a hotărât să suspende lansarea tuturor rachetelor Soyuz, până la elucidarea cauzelor exacte ale prăbuşirii navetei spaţiale. Se pare însă că a recurs la o decizie mai puţin radicală, Soyuz-2 urmând să fie lansat la jumătatea lunii următoare.

Taguri articol


12