Urmează validarea referendumului UOC

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Urmează validarea referendumului UOC

Justiție 13 Noiembrie 2013 / 00:00 463 accesări

Referendumul de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa (UOC) a trecut cu o prezenţă-record - 74,89%: 525 de participanţi din 701 de persoane cu drept de vot. Dintre cei prezenţi, 426 de votanţi au optat pentru alegerea viitorului rector prin vot direct şi secret, 95 au susţinut concursul public, doi au greşit completarea buletinelor de vot, astfel că acestea au fost anulate, iar alţi doi au refuzat să le completeze. Următorul pas este ca Senatul UOC să valideze „vocea publică” a cadrelor didactice şi a reprezentanţilor studenţilor din Senatul universitar şi din consiliile facultăţilor. Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt din cadrul UOC, asist. univ. dr. Daniel Citirigă, deocamdată nu s-a fixat data următoarei şedinţe a Senatului, în care vor fi validate datele referendumului, urmând a se stabili apoi şi data alegerilor pentru desemnarea rectorului. Legea Educaţiei Naţionale spune că profesorii îşi vor alege rectorul peste şase luni. Conducerea UOC speră, însă, ca Ministerul Educaţiei Naţionale să micşoreze perioada, pentru organizarea alegerilor la trei luni.



12