În perioada 6 - 20 mai, al doilea lungmetraj semnat de Dan Chişu, intitulat „Ursul”, rulează la Cityplex Constanţa. Regizorul s-a aflat, joi seară, la Constanţa, pentru prezentarea în avanpremieră a filmului. Prezentat drept „Comedia anului”, „Ursul” este mai mult decât o comedie burlescă pe muzica lui Goran Bregovic, o premieră şi pentru celebrul compozitor; este o frântură din peripeţiile societăţii româneşti din lungul drum pe care îl parcurge pentru a-şi regăsi identitatea şi forţa motrice.

Prin alegerea acestui subiect, regizorul nu îşi ascunde preocuparea faţă de publicul român de cinema. Este un film uşor de urmărit, graţie unui scenariu bine scris şi bine pus în evidenţă de actorii Şerban Pavlu, Mihai Constantin şi Magda Catone, Cosmin Seleşi, Claudiu Bleonţ şi Gabriel Spahiu. „Ursul” spune povestea noului director al Circului de Stat, care încearcă să rezolve problemele financiare ale instituţiei prin vânzarea singurului urs, bătrân şi pe moarte, unui vânător german. Mânaţi de pasiunea pentru meserie şi de dragostea pentru urs, artiştii Circului se împotrivesc, însă, directorului şi îl urmăresc pentru a împiedica tranzacţia.

Nici la 22 de ani distanţă, libertatea câştigată de români în `89 încă nu s-a făcut pe deplin înţeleasă sau apreciată la adevărata valoare. În anii `90, libertatea era asimilată cu încălcarea tuturor regulilor indiferent dacă erau din sfera politeţii sau eticii, sociale sau morale. Nimic nu a pregătit societatea românească pentru schimbarea de regim. Toate deveneau posibile, cele mai sălbatice vise şi nebuneşti ipoteze, pentru ca valorile aparent simple prin faptul că sunt inestimabile să îşi piardă din atractivitate şi să fie nesocotite. Goana după înavuţire sau demersurile justificate de a lua salariul cuvenit au devenit principalele preocupări ale românilor, care au asociat aproape automat căderea comunismului cu puterea de a cumpăra orice sau pe oricine. Naivitatea şi firea blajină a românului de rând au căzut primele victime, fiind alterată, ulterior, şi percepţia asupra bunului simţ. Paradoxal, nimeni nu îşi mai dorea să fie diferit în aspiraţii şi idealuri, ci numai în mărcile diverselor obiecte ce se puteau cumpăra.

Anii `90 sunt celebri şi printr-un slogan binecunoscut -„Nu ne vindem ţara” - care trăda, în sfârşit, frica de necunoscut şi rezistenţa la schimbările care îi îndepărtau pe români de lumea idilică şi imaginară în care bunul exploatat în comun, indiferenţa faţă de regulile economiei de piaţă sau apatia faţă de libera iniţiativă nu se îşi găsesc locul. Nesiguranţa vieţii de zi cu zi se inserează în existenţa oamenilor, constrânşi să constate că libertatea devine greu de digerat când nu se mai iau salariile la timp.

Deznodământul filmului vine asemeni destinului implacabil de care nici cele mai bune intenţii nu ne pot salva. Împuşcătura auzită la final nu lasă loc la multe speranţe că ursul asupra căruia s-au proiectat cele mai diverse gânduri şi sentimente sau aspiraţii a putut fi salvat. O întreagă epocă apune, iar o alta nouă împinge personajele spre destine pe care putem doar să ni le imaginăm prin prisma experienţei sau amintirilor proprii. Nu ar trebui, însă, diminuată valoarea artistică a acestui lungmetraj doar pentru că prezintă cu umor o perioadă atât de tulbure, doar este în firea românului de a face haz de necaz şi poate că, odată cu această premieră, publicul îşi va regăsi plăcerea de a urmări filmul autohton.