Uşile UE rămân deschise pentru Kiev

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Uşile UE rămân deschise pentru Kiev

Externe 30 Noiembrie 2013 / 00:00 664 accesări

Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton, a declarat vineri, la Vilnius, că ”uşile UE rămân deschise pentru Ucraina”, ţară ce ar fi trebuit să semneze Acordul de Asociere la UE, la summitul ce a avut loc, joi şi vineri, în capitala lituaniană. ”Numai Ucraina poate să decidă ce doreşte să facă. Dar eu spun că uşile UE rămân deschise, pentru că noi credem că acest lucru este important şi pentru ei, şi pentru noi”, a afirmat şefa diplomaţiei europene, într-o declaraţie de presă. Oficialul european a adăugat că UE speră ca negocierile cu Ucraina, în vederea integrării europene a acestei foste republici sovietice, să înregistreze progrese şi, în cele din urmă, să fie semnat Acordul de Asociere.

R. Moldova şi Georgia au parafat, vineri, la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, Acordul de Asociere, implicit pe cel de Liber Schimb cu UE, ceremonia încheindu-se fără ca Ucraina, ţară care era mai avansată în procesul de apropiere faţă de UE, să semneze acest acord, aşa cum era prevăzut iniţial. Potrivit presei ucrainene, Kievul şi Bruxellesul ar putea semna Acordul de Asociere la următorul summit Ucraina - UE, programat pentru februarie - martie 2014, o informaţie ce nu a fost confirmată, deocamdată, din surse europene.

Taguri articol


12