USL îşi prezintă vineri programul economic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Soluţii

USL îşi prezintă vineri programul economic

Politică 26 Mai 2011 / 00:00 480 accesări

Liderii USL au anunţat că vineri îşi prezintă, la Camera de Comerţ, programul economic. “Având în vedere eşecul actualei guvernări în gestionarea crizei şi relansarea economică, Uniunea Social Liberală propune opiniei publice un program articulat, cu soluţii şi măsuri proactive, care să asigure însănătoşirea şi dezvoltarea pe termen lung a economiei româneşti. Principiul fundamental care stă la baza Programului economic al USL are în vedere în primul rând o creştere sustenabilă a veniturilor, prin stimularea investiţiilor, încurajarea creării de noi locuri de muncă şi printr-o distribuţie echitabilă a resurselor în cadrul societăţii româneşti”, arată social democraţii în invitaţia la eveniment. De altfel, liderul PSD, Victor Ponta, a anunţat, recent, că pe 4 iunie va fi prezentat programul pe educaţie al USL, iar pe 11 iunie cel privind administraţia, în timp ce programul pe agricultură va fi lansat pe 18 iunie. Totodată, Ponta a menţionat că până la vacanţa parlamentară vor mai fi prezentate programele USL pe sănătate, fonduri europene, iar până la 1 noiembrie sau 1 decembrie va fi lansat un “program integrat” de guvernare.

Taguri articol


12