USL nu este şi nu a fost nicio secundă sub pericolul destrămării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ponta:

USL nu este şi nu a fost nicio secundă sub pericolul destrămării

Politică 13 Februarie 2012 / 00:00 368 accesări

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că, în ciuda speculaţiilor făcute, Uniunea Social Liberală (USL) nu s-a aflat şi nu se află în pericolul destrămării “pe care şi-l doresc cei de la putere”. „În zilele următoare, secretarii generali ai partidelor noastre se vor întâlni pentru a definitiva listele cu candidaţii noştri pentru alegerile locale, iar în perioada următoare, din cele 15 puncte importante solicitate de noi sau puse pe agenda publică vom urmări cu mare atenţie dacă măcar unul dintre acestea va fi pus în aplicare“, a spus Ponta. În opinia sa, anul 2012 este anul în care USL trebuie să treacă de la un discurs în care să arate cât de rea este actuala putere la a prezenta soluţiile pe care le va pune în aplicare dacă va ajunge la guvernare: „Nu cine ţipă mai tare are dreptate, important este să nu mai ţipăm unii la alţii, ci să vorbim. Trebuie să-l batem pe Traian Băsescu şi să-l scoatem din viaţa politică, dar nu cu metodele lui Băsescu. Obiectivele noastre politice sunt foarte clare: câştigarea alegerilor locale, obţinerea majorităţii absolute în Parlament, suspendarea preşedintelui şi, desigur, demiterea sa şi alegerea lui Crin Antonescu ca preşedinte al României“. El a mai spus că premierul Ungureanu este adversarul său politic, dar că pentru a-l combate va trebui să folosească alte metode decât cele folosite împotriva lui Emil Boc.



12