USL, pe mâna lui Oprescu în Capitală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Oficializare

USL, pe mâna lui Oprescu în Capitală

Politică 20 Septembrie 2011 / 00:00 422 accesări

PARTENERIAT PENTRU BUCUREŞTI După câteva luni de tatonări, inevitabilul s-a produs. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă susţinută alături de co-preşedinţii USL, liberalul Crin Antonescu şi social democratul Victor Ponta drept „candidat independent în parteneriat cu USL” la Primăria Generală a Bucureştiului la alegerile locale din 2012. Anunţul oficial a fost făcut de Victor Ponta, care a spus că acest parteneriat trebuie să asigure un Consiliul general format din consilieri ai USL. „Acest parteneriat are principii foarte clare şi simple - un primar independent, un parteneriat care să lase deoparte orice interese de partid, personale, pentru a îndeplini proiectele de care Bucureştiul are nevoie”, a spus liderul PSD. Pe de altă parte, liderul PNL Crin Antonescu a declarat, ieri, că toate organizaţiile liberale din Bucureşti şi toţi membrii Biroului Politic al PNL au decis în unanimitate să-l sprijine pe Sorin Oprescu pentru un nou mandat la Primăria Capitalei şi că USL vine alături de edil astăzi, „când şi lui îi e greu”. La rândul său, Oprescu a spus că va susţine toţi candidaţii USL la locale, de la primăriile de sector la consilii.

CONSERVATORII, SINGURI LA LOCALE În altă ordine de idei, liderul conservator Daniel Constantin a anunţat, tot ieri, că PC a decis să candideze singur la alegerile locale din anul 2012, în toată ţara. El a precizat că partidul său va candida separat la localele din 2012, la primării şi la consilieri, cu excepţiile negociate deja în cadrul USL. Constantin a spus că PC consideră că o candidatură potrivită pentru USL la Bucureşti ar fi Cristian Popescu „Piedone” şi că formaţiunea sa pledează în continuare pentru această desemnare. Liderul PC a mai spus că la parlamentarele din 2012 PC va candida în comun cu PSD şi PNL, conform protocolului USL.



12