Fregata americană „USS Taylor“ a traversat, ieri, strâmtoarea Bosfor, îndreptându-se către apele Mării Negre, anunţau presa turcă şi portalul marinei armatei Statelor Unite. Fregata a mai participat anul acesta la o misiune în Marea Neagră pentru a securiza zona în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci. Dar, la 12 februarie, propulsorul ei a fost avariat în timp ce se pregătea să ancoreze în portul turc Samsun pentru realimentare şi nava a scoasă temporar din exploatare pentru efectuarea reparaţiilor. „„USS Taylor“ îşi va continua misiunea planificată în zona de operaţiuni a Flotei a VI-a. Această misiune include sprijinirea operaţiunilor de asigurare a securităţii maritime şi cooperarea cu partenerii regionali şi cu aliaţii NATO sub aspectul instruirii şi interoperabilităţii”, se menţionează într-o declaraţie postată pe site-ul marinei militare americane. În prezent, în Marea Neagră se mai află şi distrugătorul „USS Donald Cook“, trimis în această zonă pentru a efectua manevre comune cu forţele navele din România, Bulgaria şi Turcia, reaminteşte Xinhua. În contextul evenimentelor din Ucraina, Rusia a acuzat SUA şi Turcia că au încălcat Convenţia de la Montreux, întrucât, după criza provocată de anexarea Crimeii, unele nave ale marinei americane ar fi staţionat în apele Mării Negre mai mult de 21 de zile, limita prevăzută de respectiva convenţie semnată în anul 1936.