Conflictul din Ucraina transcende ştirile media, declaraţiile politice internaţionale, joculeţele de cuvinte şi minciunile la nivel înalt de care am avut parte până acum. Cataclismul care zguduie ţara vecină şi care pare să nu aibă sfârşit se apropie cu paşi repezi de România. După o convorbire de aproape o oră cu preşedintele american Barack Obama, liderul rus, Vladimir Putin, a declarat că relaţiile dintre Rusia şi SUA nu trebuie să fie afectate de dezacordurile pe tema crizei din Ucraina. Preşedintele Rusiei a subliniat importanţa relaţiilor americano-ruse pentru asigurarea stabilităţii şi securităţii în lume. La nivel declarativ, pare că putem sta liniştiţi. În plan concret însă, o mişcare fără precedent pentru zona noastră a fost observată de armata turcă şi interpretată ca intenţie ostilă. Distrugătorul „USS Truxtun”, aşteptat sâmbătă la Constanţa, traversa, vineri după-amiază, strâmtoarea Bosfor. Sosirea în Marea Neagră a navei americane a încins, încă de joi după-amiază, relaţiile diplomatice şi militare, în contextul conflictului mocnit din Crimeea. Deşi US Navy preciza că „USS Truxtun” urmează să participe la un exerciţiu cu forţe navale din România şi Bulgaria, prevăzut „cu mult înainte de plecarea navei din Statele Unite“, venirea în Marea Neagră a distrugătorului lansator de rachete nu a fost ignorată. Presa din Turcia anunţa, vineri, că un avion de recunoaştere rusesc a survolat litoralul turcesc, în zona strâmtorii Bosfor, în momentul trecerii distrugătorului „USS Truxtun”. Mai mult, Turcia a trimis avioane de vânătoare pentru interceptarea aeronavei ruse, care s-a făcut nevăzută după ce a dat câteva ture chiar pe sub nasul turcilor. Şi mai concret, în spatele declaraţiilor care promovează pacea şi pledează pentru stabilitate şi securitate, toate forţele implicate mobilizează din ce în ce mai multe trupe în zona Crimeei. În timp ce Rusia a trimis în apropierea graniţei şi în baza de la Sevastopol forţe impresionante, iar alte două nave de război au traversat, marţi, strâmtoarea Bosfor, Ucraina a chemat în Marea Neagră şi a mobilizat aproape de Odessa încă o fregată. În acelaşi timp, SUA îşi întăresc poziţia în Marea Mediterană, iar şase avioane de luptă F-15 au fost trimise în Lituania, de unde vor efectua misiuni de poliţie aeriană deasupra Mării Baltice. Şi, din perspectiva ruşilor, nu numai în Lituania. Venirea lui „USS Truxtun” la Constanţa, în contextul faptului că aici se află Baza militară de la Mihail Kogălniceanu (punct de trecere a zborurilor militare americane, transferate din Kîrgîzstan via România către SUA), la mai puţin de 400 de kilometri de cartierul general al Flotei ruse la Marea Neagră, situat la Sevastopol, în Crimeea, nu e de natură să liniştească apele tulburi ale conflictului. Baza de la Kogălniceanu joacă un rol-cheie în procesul de tranzit al americanilor, într-o lună, potrivit "Stars & Stripes", peste 6.000 de militari americani trecând pe aici. Mai mult decât atât, declaraţiile lui Putin privind UE - ”Moscova nu va accepta limbajul sancţiunilor şi ameninţărilor şi va reacţiona” cresc nivelul de alertă în plan european. Reamintim că UE a adoptat, joi, o serie de sancţiuni politice împotriva Rusiei, suspendând negocierile pe tema acordului privind vizele şi ameninţând cu măsuri economice dacă situaţia din Ucraina nu se va îmbunătăţi.
În urma zvonurilor potrivit cărora şeful Departamentului american al Apărării, Chuck Hagel, va face o vizită în România în luna aprilie, Ambasada SUA la Bucureşti a precizat, vineri, că şeful Pentagonului nu are în agendă o deplasare în ţara noastră. Reamintim că situaţia tensionată din Crimeea a apărut după ce, la scurt timp de la destituirea preşedintelui ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici, Rusia a mobilizat forţe militare impresionante în apropierea instalaţiilor strategice din zonă.