Utile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Utile

Politică 17 Ianuarie 2008 / 00:00 632 accesări

ENEL

Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Dobrogea, Unitatea Teritorială Reţea Constanţa, anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor, după următorul program, între orele 08.00 - 16.00:

Astăzi, 17 ianuarie, în Lumina, SC Kissler SRL, SC Ecoplast SRL, localitatea Hîrşova - str. Căşăriei. În Valu lui Traian, străzile: Cantonului, M. Kogălniceanu, Ceairului.

Mîine, 18 ianuarie, în localităţile Oituz, Hîrşova - str. Căşăriei, Valu lui Traian - str. Cantonului, str. M. Kogălniceanu şi str. Ceairului.

CFR

Începînd cu data de 1 ianuarie 2008, tichetele de călătorie gratuită acordate veteranilor de război, invalizilor şi văduvelor de război, pot fi utilizate şi de către soţ/soţie sau alte persoane mandatate pe bază de procură autentificată, nefiind necesară prezenţa titularului la efectuarea călătoriei. Informaţii suplimentare la numărul 0241/66.69.52 şi 0721/95.20.00 sau pe http://www.cfr.ro/calatori/.

RADET

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) doreşte să-şi anunţe consumatorii că discuţiile privind majorarea valorii facturii la energia termică, nu reprezintă şi punctul de vedere al RADET Constanţa. Biroul de presă al RADET informează că „începînd cu data de 1 noiembrie 2007, preţul de facturare la energia termică către populaţie s-a majorat cu aproximativ 10%, de la 107,50 lei la 119 lei/G.cal. Media temperaturilor exterioare înregistrate în sezonul rece 2007 - 2008 este mai scăzută decît cea din sezonul 2006 - 2007, ceea ce determină creşterea consumului de energie termică. În concluzie, valoarea facturii la energia termică va fi cu aproximativ 20 % mai mare în această iarnă faţă de iarna trecută. Orice alte declaraţii sau articole în legătură cu valoarea facturilor de energie termică nu reprezintă punctul de vedere al RADET Constanţa”.

APELURI DE URGENŢĂ

Pentru prevenirea actelor de vandalism şi distrugeri pe Autostrada „Soarelui” sau pe drumurile naţionale, respectiv pentru o intervenţie în timp real în caz de incidente de orice natură, pe sectoarele aflate în administrarea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa, conducerea regionalei face un apel către cetăţeni. Astfel, cei care sînt martorii producerii vreunui eveniment sînt rugaţi să apeleze dispeceratul permanent al DRDP, la unul dintre numerele de telefon: 0241/581.540; 0241/581.147; 0745/349.334.



12