ELECTRICA
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Dobrogea, Unitatea Teritorială Reţea Constanţa, anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor, după următorul program, între orele 09:00 - 16:00:
Astăzi, 1 octombrie, nu vor avea energie electrică locuitorii din localităţile: Vulturu, Saraiu şi Nuntaşi.
Mîine, 2 octombrie, vor fi afectaţi consumatorii din localităţile: Horia, Hanul Morilor şi Fîntînele.
RAJA
Pentru executarea unor lucrări de înlocuire a unei conducte de distribuţie apă pe str. Dezrobirii, SC RAJA SA întrerupe furnizarea acesteia, în ziua de 1 octombrie, între orele 09:00 - 16:00. Vor fi afectaţi consumatorii din cartierul Coiciu şi punctul termic 115.
APELURI DE URGENŢĂ
Pentru prevenirea actelor de vandalism şi distrugeri pe Autostrada „Soarelui” sau pe drumurile naţionale, respectiv pentru o intervenţie în timp real în caz de incidente de orice natură, pe sectoarele aflate în administrarea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa, conducerea regionalei face un apel către cetăţeni. Astfel, cei care sînt martorii producerii vreunui eveniment sînt rugaţi să apeleze dispeceratul permanent al DRDP, la unul dintre numerele de telefon: 0241/581.540; 0241/581.147; 0745/349.334.