Sub 70% dintre candidaţii la bacalaureat au obţinut certificatul de utilizator experimentat la proba orală de limba română, 21,91% au obţinut certificatul de utilizator avansat, iar 8,76% au primit certificatul de utilizator mediu, informează Ministerul Educaţiei. În perioada 8 - 12 iunie s-a desfăşurat evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare în limba română (proba A), respectiv evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare în limba maternă (proba B), în cadrul sesiunii iunie - iulie 2015 a bacalaureatului. Conform datelor centralizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), la proba A, din totalul elevilor evaluaţi (142.266), 98.631 de candidaţi (69,33%) au obţinut certificatul de utilizator experimentat (cu 2,21% peste nivelul înregistrat în 2014), 31.172 de elevi (21,91%) au obţinut certificatul de utilizator avansat (în creştere cu 0,38% faţă de aceeaşi sesiune a anului 2014), iar 12.463 de elevi (8,76%) au primit certificatul de utilizator mediu, procent inferior celui de anul trecut (9,16%).