UniCredit Ţiriac Bank estimează că numărul utilizatorilor serviciului său de internet banking va creşte în acest an cu 40%, la 150.000 de persoane, după ce a depăşit pragul de 100.000 de clienţi la finele lui 2010. La finele anului trecut, UniCredit Ţiriac Bank avea 105.813 de utilizatori ai serviciului de internet banking, dintre care peste 99.000 erau persoane fizice şi întreprinderi mici şi mijlocii, restul fiind companii mari. „În rândul clienţilor corporate, numărul clienţilor care folosesc internet banking raportate la totalul clienţilor corporate, este de 85%. Pentru clienţii IMM raportul este de 70%, iar pentrü persoanele fizice depăşeşte 15%”, a declarat, directorul pentru marketing şi produse în cadrul diviziei de retail a UniCredit Ţiriac Bank, Bogdan Spuza. UniCredit a lansat şi varianta optimizată pentru smartphone-uri a serviciului de internet banking.