Scriitorul Varujan Vosganian a afirmat, duminică, la Bookfest, că rămâne în continuare la convingerea că politicul se va recupera numai prin cultură, deşi consideră că a crede că poţi face politică prin cultură este o mare greşeală. "Şi dacă mă întrebaţi de ce sunt în politică, vă dau un răspuns foarte simplu. În anii '90, mai toţi oamenii de cultură români au intrat în politică. În anii '90, a face politică pentru mulţi a însemnat un act de cultură, pentru că ei credeau că vor crea o lume nouă care să aibă un temei moral. Ba chiar unul dintre prietenii mei, profund implicat în politică, Laurenţiu Ulici, spunea: „Morală fără politică poate, dar politică fără morală pe termen lung nu se poate”. Eu, în anii '90, un puşti de 30 de ani, aveam colegi pe Alexandru Paleologu, pe Ştefan Augustin Doinaş, pe academicianul Caius Iacob, pe Dan Grigore, pe Stelian Tănase, pe Nicolae Manolescu, pe Daniela Crăsnaru, pe Domokos Geza, atâţia, atâţia alţii. Încet, încet, ei s-au retras cu toţii. Eu rămân în continuare la ideea că politicul se va recupera numai prin cultură", a spus Vosganian la lansarea cărţii sale de nuvele "Statuia comandorului", ediţia a doua, desfăşurată la standul Editurii Polirom de la Bookfest.

El a atras atenţia că, totuşi, a crede că poţi face politică prin cultură e o mare greşeală. "Dar să vă spun ceva: Mare greşeală face cel care crede că poate să facă politică prin cultură. Mare greşeală. În clipa în care cultura se apropie de politică, dispare. Cultura nu pune concluzii. Concluziile omoară arta. Aceste patru nuvele sunt o critică puternică la adresa comunismului, dar ele nu îndeamnă la răzvrătire. Ele arată numai omului situarea sa în lume şi îl lasă pe el însuşi să aleagă", a susţinut scriitorul.

Vosganian apreciază că vindecarea de comunism este una dificilă, din cauză că acesta nu a constituit o traumă comună a românilor. "Pentru armeni, genocidul e o traumă comună. Pentru evrei, holocaustul e o traumă comună. Pentru români, comunismul nu e o traumă comună. De-asta ne vindecăm aşa de greu. Comunismul a avut beneficiarii şi perdanţii săi, a avut victimele sale. Această carte este dovada clară că pentru noi comunismul nu a fost o traumă comună, că este o traumă de care încă nu ne-am lecuit şi că, într-un anumit fel, exact ca şi personajele lui Stanisław Lem de pe „Planeta Solaris”, trăim în continuare aceleaşi vremuri, aceleaşi melancolii, aceleaşi răbufniri, aceleaşi rebeliuni fără cauză ca personajele din aceste nuvele scrise de-un tânăr de douăzeci şi ceva de ani undeva într-o ţară din Europa de Est, fără să ştie vreodată că el o să urce pe treptele sociale şi o să prezinte această carte.

El a mărturisit că nu este sigur că aceluia care era când a scris cartea i-ar plăcea cel care este în prezent, când prezintă volumul. "Şi ca să vă spun ceva, în încheiere, foarte cinstit, nici nu ştiu dacă celui de atunci i-ar fi fost atât de simpatic personajul de astăzi care îl lansează în lume. Dar asta este o problemă a mea. Rămâne ca eu să mă împac cu mine însumi şi dacă nu reuşesc până la Judecata de Apoi, se va găsi atunci o formulă. Dar cu siguranţă că această carte va constitui una dintre probele care se vor invoca în procesul dintre mine şi mine", a adăugat Varujan Vosganian.

Potrivit autorului, "apărută într-o primă ediţie la Editura Ararat, în anii '90, fără să aibă circulaţie şi să intre în reţelele de distribuţie", "Statuia comandorului" reuneşte patru nuvele scrise la 27- 28 de ani, care au ca personaje "oameni obişnuiţi, de tot felul: muncitori, ţărani, intelectuali, comercianţi", care au în comun "spaţiul concentraţionar în care trăiesc (...) descris în toată grozăvia lui".