Va ataca Avocatul Poporului Ordonanța de rectificare bugetară la CCR?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Va ataca Avocatul Poporului Ordonanța de rectificare bugetară la CCR?

Politică 06 Septembrie 2018 / 16:28 1647 accesări

Avocatul Poporului a transmis, joi, că va "analiza cu atenţie" solicitarea publică a preşedintelui Klaus Iohannis de formulare a unei excepţii de neconstituţionalitate referitoare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind rectificarea bugetară, după publicarea acesteia în Monitorul Oficial. De asemenea, Avocatul Poporului spune că aşteaptă prezentarea de către reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale a argumentelor juridice pe baza cărora a fost formulată solicitarea publică a şefului statului. Avocatul Poporului a dispus, încă de miercuri, identificarea şi studierea jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României (C.C.R.) referitoare la eventualele implicaţii constituţionale ale adoptării unor acte normative în absenţa avizului consultativ, în general, respectiv a avizului consultativ al CSAT, în special, conform unui comunicat de presă transmis joi. Guvernul a adoptat miercuri proiectul de rectificare bugetară, în absenţa unui aviz al CSAT. Klaus Iohannis a transmis, ulterior, că, ignorând cu bună ştiinţă necesitatea avizului CSAT, Executivul se situează de unul singur în afara cadrului legal în vigoare şi a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a verifica în ce măsură Ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018 îndeplineşte exigenţele constituţionale.



12