Va creşte consumul de droguri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Avertisment

Va creşte consumul de droguri

Eveniment 14 Mai 2010 / 00:00 675 accesări

AVERTISMENTE. Traficul şi consumul de heroină vor creşte în ţara noastră, în perioada imediat următoare, ca urmare a crizei economice şi a lipsei unei serioase platforme antidrog, în opinia fostului şef al Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), chestorul Pavel Abraham. Acesta preconizează şi creşterea numărului de infracţiuni comise cu violenţă. “Trăim vremuri extrem de dificile din punct de vedere economic. Întotdeauna, în aceste momente de marasm, dar şi în absenţa unei serioase platforme antidrog, traficul şi consumul de heroină înregistrează creşteri alarmante. Incapacitatea Guvernului Boc s-a văzut cu ochiul liber în momentul în care a eşuat lamentabil în încercarea interzicerii plantelor etnobotanice care, iată, se comercializează, în continuare, legal. Consecinţele acestei crize financiare drastice, pe care Emil Boc si Guvernul său nu au fost în stare să o gestioneze viabil, vor fi grave şi multiple. Preconizez, deopotrivă, şi o creştere a infracţionalităţii, pe toate palierele sociale”, a declarat chestorul Pavel Abraham.

CIFRE RECORD. Fostul preşedinte al ANA susţine că numărul consumatorilor de stupefiante a depăşit cu mult cifra de 500.000, despre care s-a vorbit în mai multe rânduri până acum, în diferite analize referitoare la acest subiect. „Estimările date publicităţii nu surprind adevărata gravitate a acestui fenomen. Sunt convins că cifra de 500.000 este depăşită. Ca exemplu, în anul 1998, analizele arătau faptul că în ţara noastră existau 300.000 de consumatori de canabis şi 35.000 - 40.000 de persoane care consumau droguri la limita dependenţei”, a declarat generalul Pavel Abraham. Acesta le-a transmis guvernanţilor că “este nevoie de fapte, nu de vorbe. L-am tot auzit pe ministrul Vasile Blaga spunând că va fi resuscitată ANA, că guvernanţii vor lua în serios fenomenul consumului de droguri. Până acum, nu am văzut nimic concret”.

„VISE” NOI. Proprietarii magazinelor de “vise” care au fost nevoiţi să îşi închidă afacerile după intrarea în vigoare a Ordonanţei nr. 6/10 februarie 2010 au reintrat pe piaţă. Şi asta pentru că au reuşit să importe substanţe psihotrope noi, care nu se numără printre cele 36 scoase în afara legii prin actul normativ publicat în Monitorul Oficial, în luna februarie. Patronii vând în shop-uri, magazine virtuale sau prin mica publicitate produsele care nu figurează pe lista întocmită de Ministerul Sănătăţii. Cel mai vast lanţ de asemenea magazine are un site special deschis pentru a comercializa noile produse, printre care se numără “Euphoria” şi “Generation 2012”, ce pot fi achiziţionate de pe pagina web www.generation2012.ro şi pentru care se oferă transport gratuit la domiciliu. Administratorii site-ului îşi anunţă vizitatorii că, în curând, vor primi şi alte substanţe de acest gen. Persoanele care au consumat “Generation 2012” spun că substanţa produce senzaţii asemănătoare sării de baie care nu mai este legală o dată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei nr. 6/10 februarie 2010.



12