Premierul Victor Ponta a declarat, marţi seara, că a primit \"acordul de principiu\" al ministrului de Finanţe, Florin Georgescu, pentru a anula obligativitatea plăţii TVA pe drepturile de autor, punctând că datele relevă că statul nu pierde prin anularea acestei plăţi. \"Daţi-mi voie să nu dau toate veştile bune odată, că după aia îmi rămân doar veştile rele, dar pot să vă asigur că am discutat deja cu ministrul Florin Georgescu şi, probabil, săptămâna viitoare sau în două săptămâni, o să primesc o recunoaştere a faptului că mă ţin de cuvânt. (...) Mai trebuie doar să vadă ministrul Georgescu care este impactul bugetar. Din ceea ce noi am calculat, din datele pe care le aveam înainte să intrăm în Ministerul de Finanţe, nu pierde statul cine ştie ce mare lucru\", a spus Ponta. El a susţinut că această măsură a fost mai degrabă una de \"intimidare\" a jurnaliştilor de către fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar.