Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, la Constanţa, că primarii PDL sunt ghinionişti deoarece au ajuns la putere tocmai atunci când nu sunt bani pentru proiectele dezvoltate în comunităţi. „Pe vremea când erau bani de nu aveau guvernele trecute ce să facă cu ei şi nu aveau atâtea proiecte câţi bani încasau la buget, nu primeau niciun ban. Acum, când suntem noi la guvernare, nu sunt bani”, a declarat Elena Udrea. Ea a precizat că le-a spus primarilor PDL din judeţul Constanţa că, la nivelul ministerului, bugetul fiind redus cu 31 la sută faţă de 2009, banii sunt alocaţi cu prioritate pentru lucrări de reabilitare de drumuri, „care sunt extrem de necesare în judeţul Constanţa”, şi pentru lucrări de apă şi canal, mai puţin pe lucrări potrivite în vremuri de bugete foarte mari, cum ar fi cele pentru bazine de înot sau patinoare. „Acolo unde este necesar şi comunităţile sunt mari, pot să dea drumul şi la câteva lucrări noi de săli de sport însă, conform restricţiilor bugetare, nu putem face foarte multe”, a afirmat Elena Udrea. După mulţi ani în care primarii s-au plâns de politica Guvernului României de a cere TVA pentru proiectele europene, acest lucru a fost auzit în cele din urmă. Şi cine putea să anunţe eliminarea cotei de TVA la proiectele europene decât Elena Udrea, probabil un posibil candidat la preşedinţie în 2014. Până acum, Guvernul Boc a fost surd la solicitările autorităţilor locale, pe care le-a ignorat. Acum, când situaţia financiară s-a înrăutăţit drastic, acelaşi Guvern Boc vine, conform spuselor ministrului Udrea, şi elimină TVA-ul din proiectele europene. „Am analizat această problemă şi am ajuns la concluzia că nu este în regulă. S-a făcut o propunere în Guvern, care nu ştiu dacă a fost aprobată încă, dar cu siguranţă se va aproba”, a mai spus Udrea.