Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat ieri, la finalul şedinţei conducerii liberale, că liberalii au avut o discuţie lungă în care au discutat cele trei variante: guvernare cu PSD, guvernare cu PD-L şi opoziţie. El a arătat că partidul său este pregătit să intre în opoziţie, în continuare nu face “concesii majore”, dar nici nu închide uşa negocierilor: “Am aşteptat din partea PD-L o ofertă la propunerile noastre, ar fi trebuit s-o facă ieri, dar nu a venit. Sigur că nu vreau să închidem uşa, pentru că şi noi considerăm că este necesară găsirea unei formule cît mai stabile de guvernare. PNL nu este în situaţia de a căuta prin compromisuri majore să acceadă la guvernare. Nu ne rămîne decît opţiunea mai mult decît onorabilă de a merge şi în opoziţie”. El a precizat că din negocierile purtate pînă acum cu PSD şi PD-L a reieşit faptul că s-au găsit puncte comune de convergenţă, “dar sînt o serie de lucruri care nu pot fi negociate”: “În ce priveşte PD-L, e foarte clar că pentru noi modificarea arhitecturii constituţionale actuale nu este acceptabilă, nu putem să acceptăm trecerea progresivă către un regim prezidenţial, un regim de autoritate, cu diminuarea rolului Parlamentului, cu slăbirea a ceea ce înseamnă statul de drept. Nu putem să acceptăm ca progresiv România să se transforme într-o republică de tip ex-sovietic”. Liderul liberal şi-a exprimat regretul că PD-L nu a fost în măsură să dea garanţii că lucrurile nu vor decurge în această direcţie. Tăriceanu a mai explicat şi faptul că, într-o relaţie cu PD-L, “postul de premier este o condiţie majoră”, dar s-a abţinut să răspundă dacă şi în discuţiile cu PSD funcţia de premier are o semnificaţie majoră. Întrebat dacă PNL mai negociază cu celelte partide, Tăriceanu a susţinut că PNL nu închide uşa PD-L. În ceea ce-i priveşte pe social-democraţi, Tăriceanu a subliniat că “planul pentru combaterea efectelor crizei nu e susţinut de PSD şi acest lucru ne pune într-o situaţie complicată. Am luat act şi de decizia PSD de a propune o formulă de coaliţie cu PD-L, lucru care dă o cu totul şi cu totul alt sens discuţiilor pe care le-am avut cu ei”. La rîndul său, vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a arătat că PSD a decis să facă majoritate cu PD-L şi că cel mai probabil se va forma un guvern PSD-PD-L, deşi el se îndoieşte că şeful statului va veni în acest caz cu o “eschivă”: “Va fi guvern PSD-PD-L, dacă nu cumva Băsescu nu mai face vreo piruetă, vreo eschivă sau o fandare în stilul caracteristic, dar mă îndoiesc, pentru că interesul lui Băsescu este de a-şi reduce opoziţia pentru candidatura la alegerile prezidenţiale din 2009 şi, după opinia mea, din acest punct de vedere nu contează doctrinele, programele, interesul lui personal este cel care primează şi, pratic, îşi neutralizează un adversar care putea să-i pună probleme în competiţia de la anul”.