Returul optimilor de finală din Champions League programează primele 4 partide în această seară, partide ce se anunţă foarte disputate. Meciul dintre ultimele două cîştigătoare ale competiţiei, Liverpool şi Barcelona, pleacă de la un avantaj de un gol pentru englezi. Vestea bună pentru spanioli este reintrarea lui Eto’o, camerunezul fiind unul dintre puţinii jucători care poate decide de unul singur soarta meciului. Dar campioana Europei joacă din ce în ce mai slab, aşa cum a făcut-o şi în derby-ul cu FC Sevilla, unde numai imprecizia atacanţilor echipei gazdă a salvat-o pe Barca de la o umilinţă! Mult mai multe şanse pentru cea de-a doua echipă spaniolă care evoluează în această seară, Valencia găzduind pe Inter. După un egal cu multe goluri în Italia, Valencia are nevoie de un 0-0 (perfect posibil), diseară, pentru a avansa în sferturi. Situaţie identică şi pentru Chelsea, care se poate mulţumi cu un egal fără goluri pentru calificare. Dar Chelsea este mare favorită în meciul de azi, toată lumea aşteptînd o victorie din partea echipei lui Mourinho. Victorie ar trebui să obţină şi OL, campioana Franţei ieşind din pasa neagră traversată la începutul anului. Totuşi, să nu uităm că AS Roma este o formaţie... italiană şi un 0-0 i-ar fi la îndemînă, aşa că aici s-ar putea să asistăm la prelungiri şi chiar la penalty-uri de departajare.
Programul partidelor din această seară, toate meciurile începînd la ora 21.45: Olympique Lyon - AS Roma (în tur 0-0); Liverpool - Barcelona (în tur 2-1); Chelsea Londra - FC Porto (în tur 1-1); Valencia - Inter Milano (în tur 2-2).