Va fi pusă în dezbatere publică o lege privind modificarea codurilor penale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Va fi pusă în dezbatere publică o lege privind modificarea codurilor penale

Justiție 06 Februarie 2017 / 09:30 1737 accesări

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat că luni va fi pus în dezbatere publică un proiect de lege privind modificarea codurilor penale pentru ca anumite articole să fie puse în acord cu deciziile CCR, acesta precizând că era nevoie de o ordonanţă de urgenţă. "Prioritatea pentru ziua de azi e pregătirea şi susţinerea bugetului în Parlament, cât şi faptul că dorim să prezentăm în dezbatere publică o lege, aşa cum am anunţat ieri în şedinţa de guvern. Pentru zilele următoare, e vorba de ziua de miercuri, vom pregăti şi vom susţine, pentru a nu fi vorba de moţiunea de cenzură. Voi avea, după ce va fi dezbatută şi, cred eu, respinsă moţiunea de cenzură, o discuţie cu premierul Grindeanu. În urma discuţiei voi anunţa decizia. Mi-am asumat legea aşa cum am prezentat-o si cum va fi şi azi supusă în dezbatere publică, dorea să respecte prevederile constituţionale. În spaţiul public, prin faptul ca această lege nu exista azi, sunt multe prevederi neconstituţionale. Deci eu am afirmat tot timul şi îmi asum că era necesară o ordonanţă care să pună în concordanţă deciziile de neconstitutionalitate ale CCR. Urgenţa se justifica şi acum. Sunt foarte multe articole neconstituţionale. Şi sistemul judiciar e prejudiciat prin faptul că în instanţe sunt foarte multe prevederi neconstituţionale. (..) În acelaşi timp, o să vedeţi, CCR a stabilit acum 2 săptămâni că mai sunt înca patru prevederi. Deci în legea pe care o voi propune azi, vor fi şi cele patru prevederi neconstituţionale. Datorită faptului că ordonanţa a fost abrogată, am revenit la prevederile iniţiale, care multe sunt neconstituţionale, aşa cum a precizat CCR", a declarat luni dimineaţa Florin Iordache, ministrul Justiţiei. Premierul Sorin Grindeanu a declarat, duminică seara, că săptămâna viitoare va cere demisia ministrului Justiţiei, Florin Iordache, ca urmare a modului deficitar de a comunica pe tema OUG pe Justiţie, el arătând că i-a ''lăsat'' câteva zile necesare pentru a trece bugetul de Parlament.

Guvernul a abrogat, duminică, ordonanţa privind modificarea codurilor penale. Chiar dacă s-a luat această măsură, sute de mii de oameni au continuat protestele în întreaga ţară.



12