Baia de mulţime a căpătat dimensiunile unor declaraţii de dragoste în masă. Frecarea de fiecare cetăţean după principiile elementare ale fizicii reprezintă, în contextul actual, mult prea puţin pentru un succes electoral sigur. Prezidentul suspendat ne-a demonstrat că baia de mulţime fără declaraţii de dragoste este egală cu o duzină de bule de săpun. E un fel de “Traviata” în variantă dîmboviţeană. Ca în urmă cu doi ani, retrăim scenele lacrimogene în care prezidentul, căzut în genunchi în faţa maselor siderate, face tot felul de declaraţii fierbinţi: ”Vă iubesc pe toţi!”. Sînt reluate la cererea propagandiştilor şi a consilierilor secvenţele celebre cu balconul. Cocoţat la mansardă, prezidentul face declaraţii de dragoste poporului său. În astfel de ocazii, sentimentele de un profund ataşament faţă de cetăţenii mitingişti capătă valenţe noi şi nebănuite. Reacţiile celui care îşi dă frîu liber sentimentelor electorale sînt greu de controlat! ”Vă iubesc pe toţi!”. Imaginea siropoasă ne trimite cu gîndul la celebrele filme indiene de ieri şi de astăzi. Un om atît de mic vrea să ia în braţe un popor atît de mare! Prind contur telenovele politice autohtone cu personaje unice în ce priveşte posibilităţile de captare a lacrimilor populaţiei. Scenariile abundă în astfel de scene lacrimogene. Mesajul este valabil şi pentru cei care nu-l doresc decît suspendat. Strigătul indian “Vă iubeeeesc pe toţi!” depăşeşte cu mult graniţele formaţiunilor politice afiliate Partidului Democrat sau micuţului PLD. De-a lungul scurtei noastre democraţii cu spini, am asistat la numeroase drame politice pe fonduri muzicale indiene: despărţiri de partide, reveniri cu lacrimi în ochi, tragedii de partid, întîlniri la capătul tunelului cu Luminiţa, divorţuri politice cu scîntei şi samba la uşa cortului, spargeri de convenţii şi alianţe, şuturi în fund, reconcilieri cu cîntec etc. De fiecare dată, ca şi în cazul prezidentului suspendat, se lasă cu oftat şi tăvăleli pe duşumea. Impresia artistică, trebuie spus, contează foarte mult în ecuaţia politică de revenire la Putere. Declaraţiile de dragoste făcute maselor nu trebuie rupte din context. De un real succes la public se numără cei care pozează în victime, jucînd cu mult talent rolul asupritului faţă de asupritor. Pentru că nu prea mai are motive de bucurie, poporul este avid de tragedii antice cu iz de Dîmboviţa. Ca atare, spectatorii reacţionează pe măsură: ”Ai văzut ce i-au făcut!” Scenografia şi decorul joacă un rol important. De regulă, prind la român imaginile colective cu nevastă, aliaţi, viitori duşmani, căţel şi purcel. Pentru atingerea coardelor sensibile aflate în posesia alegătorilor, este bine ca specialiştii să ştie cum să exploateze imaginea blajină a căţelului şi purcelului, imagine care completează biografia de om de treabă a candidatului. Secvenţele lacrimogene gen “Măi, Stolo” pot fi decisive într-o dispută electorală lipsită de elemente concrete şi de proiecte. Dacă observaţi, se pune accent pe acuzaţii aruncate în vînt şi pe reprize lacrimogene asezonate cu declaraţii fierbinţi. Trăim într-o lume a spectacolelor electorale de tot felul. Unii plîng, pozînd în victime, alţii, erijîndu-se în justiţiari, se dau cu fundul de pămînt pe tema suspendării. Cu siguranţă, în această perioadă, vom asista la noi premiere indiene cu actori politici de Dîmboviţa. Practic, abia acum spectacolul e în toi. Mai avem multe de văzut. La “şăuri” politice nu ne întrece nimeni!