Va regulariza coplata internările?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Va regulariza coplata internările?

Sănătate 30 Iulie 2013 / 00:00 404 accesări

Introducerea coplăţii în Sănătate a ridicat o serie de discuţii, care mai de care mai aprinse. Şi totuşi, ea a fost introdusă. E adevărat, nu aşa cum se anunţase iniţial. Puşi la plată sunt doar pacienţii care se externează din spitale, şi nu toţi, iar sumele sunt simbolice. Cea mai mică sumă propusă pentru coplată, de exemplu, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa „Sf. Apostul Andrei“ a fost de 5 lei. În mod cert, banii strânşi abia dacă ajung pentru trei-patru tonere pentru imprimante, aşa cum spunea chiar managerul unităţii, dr. Dan Căpăţână. Dar nu asta a fost, însă, ideea, precizează ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Demnitarul a subliniat că în niciun caz nu s-a dorit ca prin introducerea coplăţii, mai mult decât simbolică, să se îmbogăţească Sănătatea, ci s-a dorit, spune el, ca acest instrument să regularizeze internările în spitale, „în sensul de a descuraja internările care nu sunt necesare, de a-i descuraja pe unii pacienţi să se ducă în spitale şi să spună „vreau să mă internaţi, pentru că numai aşa mă pot face bine“. Şi atunci, dacă el ştie că dă din buzunar nişte bani, e puţin mai atent şi face presiuni mai mici asupra spitalului respectiv. Ăsta a fost scopul coplăţii”, a explicat, nu de mult, oficialul. Nicolăescu spune că la finele anului va fi făcută o evaluare, tocmai pentru a se constata efectul coplăţii. Se va micşora oare numărul de internări pe anumite patologii? Pacienţii nu vor mai bate cu pumnul în masa medicilor să fie internaţi pentru suma de 5 sau 15 lei?



12