Vacanță în Delta Dunării, încheiată la spital

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vacanță în Delta Dunării, încheiată la spital

Eveniment 12 August 2014 / 00:00 674 accesări

Vacanța petrecută în Delta Dunării s-a încheiat pe patul de spital pentru două femei din Năvodari, de 29 și respectiv 66 de ani. Acestea au ajuns la spitalul din Tulcea, după ce au fost victimele unui accident de navigație. Conform polițiștilor de la Transporturi Tulcea, incidentul a avut loc duminică seară, în jurul orei 23.00, pe Canalul Șontea. Anchetatorii spun că cele două turiste se aflau la bordul unei șalupe, împreună cu alte cinci persoane, și se întorceau dintr-o plimbare pe Dunăre, la pensiunea din localitatea Ilganii de Jos, unde erau cazate. La un moment dat, ambarcațiunea s-a răsturnat și toți pasagerii au ajuns în apă. Cele două năvodărence au fost rănite și transportate la Spitalul Județean Tulcea. În urma investigațiilor medicale, s-a constatat că victimele au suferit leziuni minore la cap și nu a fost necesară internarea lor. Audiate de polițiști, femeile au declarat că veniseră în excursie în Delta Dunării. Proprietarul pensiunii la care se cazaseră le-a propus, atât lor, cât și altor turiști, să facă o plimbare cu șalupa, pentru a admira fauna și flora din zonă. Din primele cercetări s-a stabilit că, pe drumul de întoarcere, conducătorul ambarcațiunii a apăsat prea mult pedala de accelerație și, din cauza vitezei foarte mari, s-a răsturnat. Polițiștii de la Transporturi și reprezentanții Căpităniei Zonale Tulcea fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul de navigație.

Taguri articol


12