Veste proastă pentru turiștii care încalcă legea: polițiștii nu au vacanță! Mai mult, în perioada sezonului estival, autoritățile au adus întăriri. Astfel, 11.256 de polițiști au fost la datorie în ultima săptămână. În perioada 1 - 7 iulie, agenții „au constatat 6.158 de infracţiuni judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură, iar 919 persoane au fost surprinse în flagrant delict. Pentru comiterea faptelor sunt cercetate 3.905 persoane, iar alte 161 de persoane urmărite, dintre care 133 la nivel național și 28 la nivel internațional, au fost depistate. De asemenea, au fost aplicate 56.435 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.412.296 de lei, şi au fost confiscate bunuri de 262.515 lei", se arată într-un comunicat al Poliției Române. Oamenii legii au dat și amenzi în valoare de peste 8.000 de lei în cazul celor care au perturbat liniștea publică. De muncă au avut și agenții de la Rutieră. „Polițiştii au aplicat 45.628 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 290 pentru consum de alcool şi 16.411 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 3.044 de permise de conducere, dintre care 369 pentru consum de alcool și 716 pentru viteză", se mai arată în comunicat.
Citește și: