Vacanţă la schi în staţiunea Soci pentru Medvedev şi Putin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vacanţă la schi în staţiunea Soci pentru Medvedev şi Putin

Externe 05 Ianuarie 2009 / 00:00 493 accesări

Preşedintele şi premierul rus s-au întîlnit în staţiunea Soci, unde liderii s-au retras în vacanţă, în timp ce oficialii de la Moscova şi Kiev sînt în conflict privind livrările de gaz rus către Ucraina. Sosit primul, Vladimir Putin a schiat puţin pe munţii din staţiunea Soci, unde vor avea loc Jocurile Olimpice de Iarnă din 2014, după care s-a întîlnit cu şeful statului, care l-a servit cu ceai. „Preşedintele plăteşte pentru tot!”, a glumit Vladimir Putin, la sfîrşitul întrevederii. „Este responsabilitatea mea”, a răspuns Dmitri Medvedev. Acest schimb de replici intervine în contextul în care relaţiile dintre cei doi lideri ruşi sînt privite îndeaproape de numeroşi analişti şi observatori.

Vladimir Putin i-a cedat în mai 2008 preşedinţia Rusiei lui Dmitri Medvedev, după două mandate consecutive, limita maximă fixată prin Constituţie. Fostul preşedinte a devenit ulterior cel mai puternic premier, avînd, în opinia mai multor experţi, intenţia de a candida din nou la preşedinţie, lucru permis de noua Constituţie rusă după o pauză.



12