Elevii şi preşcolarii intră de luni, 14 aprilie, în vacanţa de primăvară, potrivit calendarului anului şcolar 2013 - 2014 aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Astfel, ei se vor întoarce la cursuri abia miercuri, 23 aprilie. Tezele din semestrul al doilea se vor susţine până pe 23 mai. Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 21 iunie, şi se va încheia duminică, 14 septembrie. „În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor marca prin manifestări specifice data de 5 iunie - Ziua învăţătorului, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar”, spun reprezentanţii MEN. În vacanţă vor fi şi studenţii, în funcţie de calendarul aprobat de conducerea fiecărei universităţi.